Mergi la conţinutul principal

Ivan Patzaichin lansează canotca la Festivalul Internaţional al Bărcilor Rowmania


"Cuvântul lent n-a fost niciodată printre cuvintele mele preferate, dar «turismul lent» este un model la care mă gândeam de mult, de când traficul prin Deltă a ajuns să semene cu cel din oraşele aglomerate, cu prea mult zgomot de motoare turate şi miros de motorină. Simţeam nevoia unui «traseu de biciclete» prin Deltă, mai bine zis a unei «biciclete a apelor», şi aşa s-a născut ideea unei bărci care să îmbine ce e mai bun de la lotcă (barca tradiţională a locului), cu viteza şi flexibilitatea canoei. I-am spus canotca, şi începând cu Festivalul de la Tulcea, o lansăm la apă!" a spus Ivan Patzaichin, iniţiatorul Festivalului.
Evenimentul începe vineri seară cu defilarea pe Dunăre a lui Ivan Patzaichin, însoţit de doi dintre partenerii săi de competiţie, Vasile Dîba şi Toma Simionov, şi de alţi canotori romani medaliaţi în competiţii internaţionale, urmată de concertul trupelor Toulouse Lautrec şi Travka.
01canoe1A doua zi, sâmbătă, va avea loc concursul de viteză canoe, iar doritorii vor putea încerca manevrabilitatea canotcii, prin plimbări pe lacul Ciuperca. Începând cu ora 10.00 se deschide târgul proiectelor de investiţii dedicate Dezvoltării Durabile în Delta Dunării, continuat de dezbaterea "Antreprenoriatul rural în Delta Dunării: oportunităţi şi ameninţări". Ziua se va încheia cu spectacolul comunităţilor locale şi concertele susţinute de Radu Captari, Christian Becker & Avenue Band.
Duminică vor avea loc cele mai importante momente ale Festivalului: competiţia de viteză Ivan Patzaichin (a 5-a ediţie, reluată după o pauză de doi ani), întâmpinarea maratoniştilor din Tour International Danube, cele peste 100 de bărci ale căror echipaje au pornit de la izvoarele Dunării şi care vor ajunge la Tulcea după un voiaj de două luni, şi duplexul România - Viena, realizat cu ocazia Festivalului Internaţional al Dunării, organizat în colaborare cu reţeaua Danubeparks, iar seara, din nou concerte: Mozes Tamara (Ungaria), Bandidos şi VH2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro