Mergi la conţinutul principal

Islamului nu-i mai place șahul

Marele muftiu al Arabiei Saudite, șeicul Abdullah al-Sheikh, le-a transmis credincioșilor musulmani că șahul este interzis în islam, spunând că intră în categoria jocurilor de noroc și este o pierdere de timp, scrie The Guardian.
Sheikh a justificat decizia referindu-se la un verset din Coran care interzice „substanţele intoxicante, jocurile de noroc, idolatria și divinaţia". Și Marele Ayatollah Ali-Sistani, autoritatea șiită supremă din Irak, a stabilit de asemenea că şahul este interzis.
După Revoluţia din 1979, în Iran a fost interzis şahul în public, fiind declarat „haram" (interzis) de către clerici pentru că era asociat cu jocurile de noroc. În 1988, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Rouhallah Khomeini, a ridicat interdicţia spunând este permis câtă vreme nu este jucat ca joc de noroc. Iranul are acum o confederaţie activă de şah și trimite jucători la competiţii internaţionale.
Mişcările de interzicere a şahului sunt suprinzătoare în condiţiile în care, în secolul al VII-lea, musulmanii care au cucerit Persia au adoptat jocul de şah înainte de a-l exporta în Europa.
Învăţaţii musulmani plasează în general şahul, un joc bazat pe aptitudini, într-o categorie de jocuri precum cele care implică zarurile, însă atenţionează că nu trebuie să împiedice activităţile obişnuite ale unei persoane, cum ar fi cele cinci rugăciuni ale zilei. Pariurile sunt interzise.
Edictele aparent ciudate nu sunt neobişnuite pentru figurile religioase ale Arabiei Saudite. Astfel, la începutul anilor 2000, clericii au emis un edict prin care interziceau populara franciză Pokemon, iar în timpul Cupei Mondiale de Fotbal din Africa de Sud (2010) clericii au spus că folosirea vuvuzelei este interzisă dacă sunetul emis este mai mare de 100 decibeli.
Este puțin probabil ca noul edict să fie impus. Cel mai probabil, şahul va primi statutul de viciu minor, precum muzica, văzută cu ochi nu tocmai buni de autorităţile religioase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro