Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ioniţă: «Ce face astăzi PSD este o ruşine faţă de oamenii care au murit la Revoluţie»

• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a făcut o analiză a guvernării PSD din 2016 până în prezent şi a ajuns la concluzia că România a intrat în regres total • mai mult, aceasta a afirmat că este jignitor faţă de cei care au murit la Revoluţia din 1989 faptul că PSD-ul lui Liviu Dragnea guvernează “împotriva românilor, într-o încercare disperată de a emite legi şi ordonanţe pentru interesele unui grup”

 

Parlamentarul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a făcut o scurtă analiză a guvernării PSD de la alegerile din 2016 şi până în prezent şi se declară total dezamăgită de modul în care se prezintă România astăzi. Deputatul a emis ieri un comunicat de presă în care precizează faptul că din punctul său de vedere luna decembrie trebuie să reprezinte un moment de reculegere faţă de cei peste 1.100 de români care au murit la Revoluţia din 1989 şi, totodată, un moment de atentă analiză privind starea actuală a românilor.

“Avem o Românie a celor 29 de ani trăiţi în democraţie, în libertate, o Românie în care românii, şi nu doar ei, şi-au pus speranţa şi încrederea. Au sperat într-un trai decent, într-un sistem de sănătate salvator, în educaţie, într-un stat de drept, puternic şi cu respect faţă de propriii cetăţeni. Ar trebui să ne uităm cu sinceritate la decembrie 1989 şi la decembrie 2018. Şi ar trebui să nu uităm niciodată decembrie 2016, moment din care România s-a oprit din evoluţie şi a intrat în regres. Decembrie 2016 este momentul în care coaliţia PSD - ALDE a preluat guvernarea, sub celebrul slogan fluturat de Liviu Dragnea: îndrăzneşte să crezi în România!”, a declarat Ioniţă.

Mergând pe aceeaşi linie, deputatul susţine că la doi ani de la alegeri, bilanţul este unul dezastruos deoarece “PSD-ul lui Liviu Dragnea guvernează împotriva românilor, într-o încercare disperată de a emite legi şi ordonanţe pentru interesele unui grup”. Aceasta a avertizat că măririle de pensii şi salarii promise au fost anulate de o inflaţie record, de preţuri mai mari la gaze, energie, combustibili, medicamente şi alimentele de bază. Mai mult, a ţinut să reamintească faptul că promisiunile care au însemnat spitale regionale şi autostrăzi, drumuri expres şi parcuri industriale, creşe, grădiniţe şi şcoli au rămas doar pe hârtie. Aceasta a mai adăugat şi faptul că Guvernul refuză pur şi simplu să scrie proiecte şi să acceseze fonduri europene pentru autostrăzile României.

“Nu pot să nu mă întorc la decembrie 1989 şi să nu mă întreb: oare morţii de la Revoluţie, copiii şi familiile lor şi-au dorit o Românie ca cea de astăzi? Oare cei seceraţi de gloanţe au gândit măcar o clipă că, peste 29 de ani, vom vorbi din nou despre un nou partid-stat, condus de un condamnat penal care calcă în picioare principiile democraţiei şi care ar face orice să  nu ajungă după gratii? Capcanele istoriei sunt multe şi adesea se repetă. Consider că preţul pe care-l plătim acceptând la nesfârşit comportamentul lui Liviu Dragnea şi al PSD, compromisurile, modul discreţionar în care este condusă România, derapajele de tot felul şi dispreţul sunt, de fapt, pete pe mormintele oamenilor care au crezut şi au murit pentru libertate şi respect”, a conchis Ioniţă.




Categorie articol: 

Comentarii