Mergi la conţinutul principal

Ionel Avram. Umbra lui Stancu

Gheorghe Bunea Stancu continuă să facă jocurile în Consiliul Judeţean, chiar dacă, oficial, a fost suspendat din funcţie. Scenariul bătut în cuie de liderul PSD Brăila prevede accederea în posturile cheie ale instituţiei a oamenilor săi de încredere, care să securizeze informaţiile şi să-i permită lui Stancu să-şi exercite, de la distanţă, puterea.
"Decizia a fost luată. Ştim exact ce o să se întâmple pe 25 august", a fost declaraţia făcută, sub protecţia anonimatului, de către unul dintre membrii PSD, care ne-a asigurat că, pentru acest demers, social-democraţii şi i-au făcut complici pe membrii PP-DD, dar că se bazează şi pe degringolada din alianţa PNL-PDL care, fără să-l sprijine suficient pe Ovidiu Nechita, le face jocul.
Dezvăluirile au fost făcute în exclusivitate pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei", de câţiva membri PSD, care nu doresc să se facă părtaşi la acoperirea afacerilor necurate pe care CJ le-ar fi derulat în ultimii ani la Brăila, situaţie care, în viziunea lor, ar duce la compromiterea definitivă a partidului.
Aceştia susţin că liderul PSD, aflat în arest la domiciliu, va impune la CJ un om-marionetă care va juca exact aşa cum i se va dicta din strada Rahova 55 - 57.

Ce o să se întâmple pe 25 august

Scenariul clocit în laboratoarele PSD ar avea 4 puncte şi prevede: 1. eliminarea liberalului Ovidiu Nechita din postul de vicepreşedinte al CJ, 2. convingerea lui Florin Mija să-şi dea demisia, 3. accederea în posturile de vicepreşedinţi CJ a PSD-istului Ionel Avram şi a PPDD-istului Cristian Ivan şi 4. preluarea tuturor atribuţiilor de preşedinte al CJ, de către Ionel Avram.
Şedinţa extraordinară a CJ a fost deja convocată pentru 25 august de către secretarul Consiliului Judeţean, Nicu Filote, un alt om de încredere al preşedintelui Stancu.
Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", Filote a recunoscut faptul că a convocat o şedinţă de CJ pentru 25 august, dar a fost destul de ambiguu atunci când a fost întrebat despre ordinea de zi. "Este o propunere făcută de un grup de consilieri pentru data de 25 august, dar mâine (n.r. - astăzi) vă pot spune sigur. Trebuie mai întâi să vorbesc cu domnul vicepreşedinte să stabilim exact care va fi data. În principiu, va fi o şedinţă ordinară pentru că trebuie să rectificăm şi bugetul. Au venit nişte sume care trebuie rectificate, dar vom stabili mai multe atunci", a declarat secretarul judeţului, Nicu Filote. Întrebat din partea cui a venit propunerea pentru convocarea unei şedinţe ordinare, secretarul judeţului, Nicu Filote, a răspuns: "Ceva de la PSD-PPDD, cam aşa parcă".

Oamenii preşedintelui. Directorul economic al "Concivia", la vârful CJ

În partid i se spune "Grupul celor patru". Sunt patru consilieri judeţeni profund implicaţi în afacerile derulate de liderul PSD Gheorghe Bunea Stancu şi, conform surselor noastre, execută cu fidelitate ordinele primite la întâlnirile de taină din casa de pe strada Rahova, acolo unde liderul CJ este arestat la domiciliu. Cei patru consilieri sunt Ionel Avram, Nicu Niţă, Marcel Motoc şi Nicu Cireaşă. Despre Nicu Cireaşă se spune că este finul de cununie al preşedintelui Bunea Stancu, Motoc şi Niţă controlează societăţi care au derulat afaceri cu bani publici gestionaţi de CJ, iar Ionel Avram este, nici mai mult, nici mai puţin, decât directorul economic al "Concivia", firma la care Stancu controlează pachetul majoritar de acţiuni, societate direct implicată în problemele pe care liderul PSD le are cu legea.
În plus, Avram este şi liderul consilierilor judeţeni social-democraţi, dar şi vicepreşedinte al partidului şi, în aceste calităţi, este cel care trasează conduita consilierilor judeţeni PSD. "«Grupul celor patru» îl consideră pe Stancu un geniu. Ei sunt convinşi că Stancu va reveni în funcţie în septembrie, după ce mandatul de arestare va expira", a declarat, în exclusivitate pentru "Obiectiv", o sursă din cadrul PSD Brăila.

Ionel Avram, omul lui Stancu

Ionel Avram, omul de încredere al preşedintelui Gheorghe Bunea Stancu, este, fără îndoială, la curent cu toate contractele pe care "Concivia" le-a derulat cu Consiliul Judeţean Brăila. Pentru activitatea pe care o derulează la această firmă ca director economic, Avram este recompensat cu aproape 4.000 de lei lunar, anul trecut încasând de la contabilitatea unităţii salarii în valoare totală de peste 45.000 lei.
De altfel, Avram este posesorul unei averi frumuşele, deţinând, conform declaraţiei de avere, un teren în comuna Zăvoaia, trei apartamente în Brăila, două autoturisme şi patru depozite bancare în valoare totală de aproape 150.000 lei. Contactat de reporterii "Obiectiv", Avram a negat că s-ar fi discutat ca el să preia atribuţiile de preşedinte al CJ şi a declarat că nu îi stă mintea decât la concediu, chiar dacă s-a întors din vacanţă special pentru şedinţa CJ de ieri. "Deocamdată nu a făcut nimeni o discuţie în acest sens. Astăzi (n.r. - ieri) a fost o şedinţă unde eu am fost numit preşedinte de şedinţă. Atât. Eu acum mă gândesc la concediu, sunt obosit şi vreau să mă odihnesc", a declarat Ionel Avram.
Şi consilierul judeţean PPDD Cristian Ivan, cel vizat să preia postul lui Florin Mija, a încercat să se eschiveze. El a recunoscut totuşi că "s-au purtat discuţii". "Deocamdată s-au purtat discuţii, dar nu s-a stabilit niciun nume. Vă spun cu certitudine. De regulă acestea sunt probleme sensibile şi probabil la momentul oportun se vor stabili", a declarat Ivan pentru "Obiectiv - Vocea Brăilei". Vom reveni.

Big Brother. Terorizaţi că Stancu îi urmăreşte de acasă

Atmosfera din Consiliul Judeţean Brăila continuă să fie tensionată, angajaţii instituţiei considerând că se află încă sub lupa preşedintelui suspendat, Gheorghe Bunea Stancu, o adevărată psihoză circulând printre angajaţii CJ. Sub protecţia anonimatului, o sursă din cadrul CJ Brăila ne-a precizat că pe holurile clădirii sunt instalate mai multe camere de luat vederi şi că Gheorghe Bunea Stancu ar putea deţine controlul acestora de la distanţă, având posibilitatea să urmărească de acasă ceea ce se întâmplă pe coridoarele "Casei Albe". Mai mult decât atât, susţine sursa citată, oamenii de încredere ai preşedintelui suspendat îi dau acestuia raportul şi nimic important nu s-ar petrece în interiorul CJ fără ca Stancu să ştie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro