Mergi la conţinutul principal

Ionel Alexandru propune trei soluţii pentru salvarea Staţiunii Lacu Sărat

• ex-parlamentarul Ionel Alexandru susţine că administraţia brăileană poate face oricând recurs în anulare la hotărârea prin care s-a pierdut Staţiunea Lacu Sărat, axată pe noi documente • însă mai interesant, fostul parlamentar a atras atenţia că problema ar fi rezolvată uşor printr-o hotărâre de Guvern sau o lege în Parlament, care să clasice staţiunea “de interes naţional” şi să o transmită în administrarea Primăriei Brăila

 

Fostul parlamentar şi consilier municipal de Brăila, Ionel Alexandru, s-a arătat extrem de deranjat de modul în care se derulează lucrurile în privinţa asocierii dintre CJ, Primăria Municipiului şi cea a comunei Chiscani pentru Staţiunea Lacu Sărat. Acesta consideră că judeţul nostru condus de PSD-işti merită să fie catalogat drept perdant, în contextul în care, în ultimii ani Brăila a pierdut o serie de obiective importante.

“Am pierdut Insula Mare a Brăilei în 2002, apoi în 2003 am pierdut 1.000 ha de teren la Galaţi, în 2005 am pierdut Portul Brăila care a ajuns în administrarea portuară a Dunării de Jos Galaţi. Şi acum, în 2016, am pierdut şi Staţiunea Lacu Sărat. Chiar nu suntem capabili să ne conducem municipiul şi oraşul?”, se întreabă retoric Alexandru, complet debusolat de situaţie.

Fostul consilier municipal a ţinut să sublinieze că a participat la o parte dintre discuţiile care s-au făcut în perioada 2012 - 2016 pe tema procesului dintre municipalitate şi Primăria Chiscani pentru staţiune şi este ferm convins că în cele din urmă Brăila a pierdut pentru că nu a prezentat suficiente documente în instanţă.

“Pierderea s-a făcut în baza unui document al regimului comunist. E vorba de ultima lege administrativă din 1968. Dar eu am scris o carte despre Staţiunea Lacu Sărat, iar datele pe care le aveam şi pe care le puteau accesa cei care au susţinut procesul, în speţă secretarul municipiului Ion Drăgan, se găsesc la Arhivele Statului Brăila, însă nimeni nu le-a solicitat. Ştiu pentru că m-am interesat. Acolo sunt sute de documente prin care se dovedeşte că această zonă care ulterior a purtat numele de Staţiunea Lacu Sărat a aparţinut Brăilei. (...) De exemplu, în 1899 Primăria a construit prima cale ferată extraorăşenească din ţară, în lungime de 5,5 km, între Brăila şi Lacu Sărat. Mă refer la linia de tramvai. În perioada respectivă, comuna Chiscani nici nu exista. Era doar un sat care nu avea administraţie, nu avea nimic!”, a continuat Alexandru.

 

Ce soluţii propune fostul parlamentar, după eşecul asocierii cu Chiscani

Ionel Alexandru susţine în momentul de faţă că administraţia PSD-istă are trei soluţii pentru salvarea Staţiunii Lacu Sărat, toate cât se poate de legale. Din punctul său de vedere, municipalitatea poate face oricând recurs la hotărârea Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a dat câştig de cauză comunei Chiscani, însă folosindu-se de noi documente. Dar ţinând cont că acest proces ar fi prea complicat şi îndelungat, Alexandru vine şi cu alte două variante.

“O hotărâre de Guvern prin care se poate transfera dreptul de administrare al Staţiunii Lacu Sărat către Primăria Brăilei, declarându-se «Staţiune de Interes Naţional». Aşa cum a fost, de altfel, până în timpul lui Bunea Stancu, când a devenit de «interes regional» pentru că nu s-a implicat nimeni. Dar o hotărâre de Guvern este posibilă. Dacă vă aduceţi aminte, tot aşa a pierdut Brăila, administrativ, cele 1.000 de ha către Galaţi. Că nu a fost corectă, asta e una, dar hotărârea a fost legală. De asemenea, a treia variantă este un proiect legislativ, făcut de parlamentarii Brăilei în acelaşi sens. Lacu Sărat să reintre în administrarea legală a Primăriei Brăila, declarând-o «Staţiune de Interes Naţional», aşa cum şi este, dacă ne gândim că vin oameni din toată ţara aici”, a conchis Alexandru.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro