Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Ionel Alexandru, despre diplomele de excelenţă şi «Brăila Universitară»

• fostul senator brăilean Ionel Alexandru susţine că nu i s-a părut nimic exagerat în faptul că CJ Brăila a acordat diplome onorifice foştilor consilieri • fiind unul dintre cei care au primit o astfel de diplomă, Alexandru a ţinut să vină cu un mesaj către actualii consilieri  • acesta propune realizarea unei Universităţi de stat la Brăila, pentru a micşora pe viitor riscul ca urbea să fie condusă de incompetenţi

 

Fostul senator brăilean Ionel Alexandru a dorit să comenteze episodul acordării diplomelor de excelenţă de către actuala conducere a CJ Brăila către toţi consilierii judeţeni din 1992 până în prezent. Fiind unul dintre cei care a primit o astfel de diplomă, ca urmare a mandatelor de consilier pe care le-a avut, Alexandru susţine că nu a văzut nimic rău în gestul lui Francisk Chiriac, în ciuda faptului că unii consilieri au preferat să politizeze momentul, făcând referire la discursul liberalului Ovidiu Nechita care şi-a refuzat diploma şi a ţinut să atragă atenţia asupra problemelor judeţului.

“Consider că această activitate a Consiliului Judeţean reprezintă o iniţiativă lăudabilă, în contextul aniversării a 650 de ani de istorie a Brăilei. Diplomele sunt onorifice şi nu incumbă nimic material, reprezentând o practică generală cu ocazia unor aniversări. Mai ales că momentul istoric trebuia marcat într-un fel. Nu cred că evenimentul a fost politizat, deoarece aceste diplome au fost primite de toţi consilierii, indiferent de culoarea politică. Unii nu le-au acceptat sau le-au refuzat, politizând momentul. De aceea apreciez că dacă sunt unele deficienţe în activitatea actualului Consiliu Judeţean, atunci vina este a consilierilor actuali şi a conducerii acestui consiliu. Foştii consilieri - mai ales că unii au avut mandatul începând cu 1992 -, consider că nu au nicio vină. Mai mult, o parte dintre ei nici nu mai sunt printre noi. Aşa că dacă unii membri ai Consiliului actual nu îşi fac datoria pe care trebuie să o facă, aceasta este vina partidului care i-a trimis în Consiliu şi care are responsabilitate faţă de aceştia. Dacă nu le convine ce fac, să îi schimbe. Dacă nu au alţii, să fie sănătoşi şi să îşi ducă povara. De aceea, consider că în şedinţele aniversare nu are rost un război politic”, a declarat Alexandru.

 

Alexandru susţine că Brăila are nevoie de o universitate de stat

Plecând de la nemulţumirile ridicate de unii dintre consilierii judeţeni, Ionel Alexandru a ţinut să vină cu un îndemn pentru aceştia. Fostul senator susţine că ar fi vrut să ia cuvântul în timpul şedinţei festive, dar nu au fost acceptate decât discursurile stabilite dinainte aşa că nu a avut ocazia. Alexandru le-a cerut public consilierilor şi conducerii administraţiei să se gândească la un proiect privind realizarea unei universităţi de stat la Brăila.

“Voiam să solicit autorităţilor locale să demareze cât mai urgent realizarea la Brăila a unei universităţi de stat. Deoarece, după cum observăm în toată ţara, doar oraşele cu centre universitare progresează, sunt avansate atât în economie, cât şi din celelalte puncte de vedere. Iar noi, Brăila, beneficiem de o bogăţie pe care eu consider că alţii nu o prea au, sau o au mai puţin: e vorba de materia cenuşie. Mai precis, mă refer la învăţământul nostru preuniversitar foarte performant. Mai ales că în ultimii 5 ani am fost întotdeauna în primele două locuri pe ţară la examene. De ce să se folosească alţii de performanţele elevilor noştri?! Consider că având o universitate în Brăila, cresc şansele progresului economiei oraşului şi totodată ca tinerii brăileni să rămână sau să se întoarcă aici pentru progresul oraşului. Repet îndemnul către autorităţi: faceţi mai repede Brăila Universitară! În acest fel scad şansele să mai conducă oraşul oameni incapabili sau proşti. Sau poate tocmai de acest lucru vă este frică?!”, a conchis Alexandru.




Categorie articol: 

Comentarii