Mergi la conţinutul principal

Iohannis aşteaptă să-l întâlnească pe Ponta la TV. Ponta evită

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a declarat corespondentului Mediafax că nu este vorbăreţ, dar este combativ şi că abia aşteaptă să-l întâlnească pe Victor Ponta în dezbaterile TV, pentru a-l întreba "multe lucruri" faţă în faţă.
"Eu nu sunt vorbăreţ, dar sunt combativ. Oamenii s-au săturat de vorbe goale, toţi au venit, au promis marea cu sarea, au plecat. Uitaţi-vă la Moldova, au promis aici mult, dar zona tot săracă a rămas. Eu vorbesc mai puţin, dar dacă promit ceva, atunci şi fac", a spus Iohannis.
Întrebat dacă va accepta să participe la dezbaterile TV într-un eventual tur doi cu Victor Ponta, Iohannis a spus că abia aşteaptă să ajungă faţă în faţă cu actualul premier.
"Sigur că voi participa la dezbateri în turul doi. Abia aştept să-l văd pe domnul Ponta în faţă. O să-i facem rost şi de câteva floricele să vedem ce face cu ele. Îmi doresc să particip la astfel de dezbateri, l-am şi provocat pe Victor Ponta, asta în cazul în care va fi el candidatul PSD, pentru că încă nu suntem lămuriţi, într-o zi este, a doua zi nu mai este. Dacă el va fi candidatul, îmi doresc o astfel de dezbatere, fiindcă aş putea să-l întreb multe lucruri faţă în faţă", a spus Klaus Iohannis.

Un act ce denotă frica PSD

Pe de altă parte, ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care dă posibilitatea aleşilor locali de a migra către alte partide politice decât cele sub sigla cărora au câştigat alegerile, este considerată de către preşedintele PNL, Klaus Iohannis, drept "un act care denotă frica PSD", în perspectiva alegerilor prezidenţiale
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a afirmat că PSD, prin ordonanţa dată de Guvernul Ponta, prin care dă liber aleşilor locali la traseismul politic, îşi creează un avantaj electoral pentru propriul candidat la funcţia cea mai înaltă în stat.
Liderul liberal crede că, de fapt, această ordonanţă demonstrează frica pe care principalul partid de guvernământ o are faţă de alegerile preşedinţiale din toamnă.
„Această ordonanţă, care legalizează traseismul politic în administraţia publică locală, este un act care denotă frica PSD. Este îngrijorător că, în România secolului XXI, un partid aflat la guvernare încearcă prin ordonanţă de urgenţă să creeze un avantaj electoral pentru propriul candidat. Dincolo de asta, sunt convins că foarte puţini primari vor pleca de la noi. Vor pleca acei primari care nu au pus umărul la alegerile europarlamentare şi care cu gândul au fost deja în cealaltă tabără", a declarat, duminică, Klaus Iohannis.

Se curăţă partidul de traseişti

Preşedintele PNL crede însă că partidul său va rămâne la fel de puternic şi după plecarea unor primari, considerând că ordonanţa chiar ajută formaţiunea pe care o conduce.
„Partidul rămâne la fel de puternic. Când te duci la război, preferi să scapi de trădători înainte de bătălia decisivă. Dacă o luăm aşa, poate chiar ne ajută puţin această ordonanţă, dar asta nu o face mai corectă şi nici mai bună", a conchis Iohannis.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, alături de liderul PDL, Vasile Blaga, şi alţi membri din conducerile celor două formaţiuni au participat, duminică, în sala Casei de Cultură Constantin Tănase Vaslui, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii celor două partide, în perspectiva apropiatelor alegeri preşedinţiale din toamna acestui an.
OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.
Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.
Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro