Mergi la conţinutul principal

Iohannis, îngrijorat de plecarea românilor calificați

Într-o conferință de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că din păcate, când este vorba despre România, ceea ce se vede prima dată este migraţia sărăciei. Dar aceasta nu este semnificativă, spre deosebire de fenomenul de «brain-drain», al celor calificaţi care pleacă la muncă în afara ţării, susține șeful statului.
În cadrul conferinţei de presă comune susţinută cu cancelarul Angela Merkel, Iohannis a precizat că, din nefericire, problema migraţiei sărăciei s-a amestecat de prea multe ori cu problema liberei circulaţii a forţei de muncă în Europa.
„Din păcate, când este vorba despre România, prima dată se vede migraţia sărăciei, care nu este semnificativă, numeric, şi se vede foarte greu şi foarte rar se discută un fenomen care este cu adevărat semnificativ, este problematic pentru România şi este un câştig net pentru Germania. Este vorba despre migraţia forţei de muncă calificată şi foarte calificată, care pleacă din România şi vine în Germania. Cunosc, personal, sute de astfel de persoane, ca să nu spun mii, că ar fi exagerat, care au plecat din România, au venit în Germania şi s-au integrat perfect, şi care muncesc aici, cu folos", a ţinut să precizeze preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a adăugat că, pentru România, „aceste persoane sunt o pierdere şi, deşi sistemul nostru educaţional este relativ performant, o ţară ca România are o problemă dacă o parte din forţa de muncă foarte calificată, pleacă din ţară". „Acest fenomen se numeşte «brain-drain» şi este în interesul nostru să găsim o contracarare. Numeric, cei care pleacă din România şi vin, de exemplu, în Germania, calificaţi, şi muncesc, este de multe ori mai mare decât numărul celor care sunt socotiţi migranţi ai sărăciei. România va trebui să se confrunte cu această problemă şi acest fenomen poate fi stopat în măsura în care reuşim să inducem o dezvoltare economică sustenabilă, o creştere sensibilă a veniturilor, mai ales a tinerei generaţii şi în măsura în care, şi prin transparentizare şi în procedurile publice dar şi în procedurile de carieră, în mediul privat, să garantăm tinerilor o şansă bună, reală, în cariera lor, fie în spaţiul public fie în cel privat", a menţionat preşedintele Iohannis.
El a spus că există semne bune şi sunt oameni tineri care se hotărăsc să se întoarcă în România şi care cred că şi la noi se poate, dar că "mai este mult de lucru".
„Eu cred că nu trebuie să avem o atitudine paușală", a afirmat la rândul său cancelarul Angela Merkel. „Există această migrație de sărăcie, însă există și mulți muncitori calificați care lucrează aici, angajați, și noi trebuie să menționăm și acest aspect în ceea ce privește prezența în NATO", a spus Merkel, întrebată cum comentează percepția germanilor cu privire la români în contextul migrației sărăciei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro