Mergi la conţinutul principal

Ioana Maria Lupaşcu şi Ştefan Ignat cântă “Româneşte” la Palatul LYRA

• spectacolul va avea loc vineri, 17 mai, de la ora 19.00 • intrarea este liberă.

 

Vineri, 17 mai 2019, de la ora 19.00, la Sala de concerte a Palatului LYRA  va avea loc concertul vocal-instrumental “Româneşte”, susţinut de Ioana Maria Lupaşcu, pianist-concertist la Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploieşti, şi de baritonul Ştefan Ignat, director al operei Naţionale Bucureşti. În program sunt lucrări ca: Hora Staccato, de Grigoraş Dinicu, Balada, de Ciprian Porumbescu, Cine m-aude cântând şi Arde-mi-te-ai codru des, de Tiberiu Brediceanu, Revedere, după Mihai Eminescu. Spectacolul va fi prezentat de profesor Marilena Niculescu, iar intrarea este liberă.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Concursului Naţional de Pian “VIRTUOZII”, care va avea loc  pe 17 şi 18 mai la sediul Şcolii Populare de Arte din Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro