Mergi la conţinutul principal

Investiţie uriaşă

Investiţii de aproape 140 milioane de euro în reţeaua de apă şi apă uzată din municipiu şi judeţul nostru, care vor aduce aproape de 100% gradul de conectare a brăilenilor la aceste servicii de utilitate publică. Cu alte cuvinte, se doreşte ca aproape fiecare brăilean din municipiu să aibă la dispoziţie reţea de apă şi de canalizare, iar în mediul rural brăilenii să scape de mult blamatul "WC din fundul curţii". Asta au în plan autorităţile locale şi operatorul local de apă-canal CUP Dunărea, care accesează în acest sens finanţarea nerambursabilă pe POS-ul de Mediu 2014 - 2020.
Practic este vorba despre continuarea investiţiilor începute în urmă cu câţiva ani pe acelaşi program sectorial, aflate acum pe ultima sută de metri în ce priveşte finalizarea. Consilierii locali au aprobat, zilele acestea, lista cu investiţiile prioritare în sistemele de apă şi apă uzată pentru municipiu, urmează ca şi consilierii judeţeni să facă acelaşi lucru într-o viitoare şedinţă pentru investiţiile programate în judeţ. Licitaţiile pentru execuţia lucrărilor ar putea fi lansate anul viitor, în primăvară. Când vor fi atribuite este o cu totul altă poveste, cunoscută fiind întârzierea cu aproape 2 ani în atribuirea unuia dintre contractele babane pe POS Mediu 2007 - 2013 din cauza repetatelor contestaţii. O veste bună este aceea că nu vor urma majorări de tarife şi preţuri la apă-canal generate de realizarea acestor investiţii.

90 de milioane euro din fonduri UE

Abia se trage linia după primul val de investiţii majore cu fonduri UE în reţelele de apă şi apă uzată din Brăila, cu o valoare de circa 90 milioane euro, că se şi fac jocurile pentru o a doua etapă. Autorităţile locale împreună cu operatorul public de apă-canal CUP Dunărea se pregătesc intens pentru accesarea finanţării pe Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2014 - 2020, cu scopul de a realiza noi investiţii pe parte de apă şi apă uzată în municipiu şi judeţ. Deja s-a negociat cu Ministerul Mediului suma alocată judeţului nostru pentru acest proiect: aproape 140 milioane euro.
Ţinta este de a creşte gradul de conectare şi acces al brăilenilor la serviciile de utilitate publică, dar şi de a creşte calitatea acestor servicii. Zilele trecute mini-Parlamentul local şi-a dat votul pentru o lungă listă de investiţii considerate prioritare în reţelele publice de apă şi apă uzată din municipiu. Iar în plan secund, prin hotărâre CLM, "s-a probat şi alocarea de la bugetul local a contribuţiei proprii de 1% pentru cofinanţarea proiectului privind asigurarea asistenţei tehnice în vederea pregătirii aplicaţiei de finanţare şi documentaţiei de atribuire" pentru "Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Brăila în perioada 2014 - 2020". Urmează ca şi consilierii judeţeni să facă acelaşi lucru pentru partea de proiect ce vizează mediul rural.

Investiţiile în sistemul de apă totalizează 56,18 milioane euro

Dar să vedem în linii mari cam ce au trecut pe lista de cumpărături cei de la CUP Dunărea, ca beneficiari finali ai acestui proiect. De exemplu, la capitolul sisteme de alimentare cu apă nota de plată estimată ar fi de 56,18 milioane euro şi se propune realizarea unei staţii noi de captare a apei, a unei staţii de tratare a apei, plus extinderea celei deja existente, realizarea a 286 km de aducţiuni noi, 38 km reabilitări de aducţiuni, 133 km înfiinţări reţele de distribuţie a apei, 27 km extinderi de astfel de reţele şi 170 km reabilitări reţele de distribuţie, toate acestea valabile atât pentru municipiu cât şi în judeţ. Dacă vor fi executate toate aceste investiţii, se estimează că gradul de conectare la nivelul întregului judeţ va fi de 90% la această componentă a serviciului de utilitate publică.
Dacă intrăm un pic în detalii, sunt gândite 6 reţele regionale de alimentare cu apă (sistemul zonal Brăila-Nord, sistemele regionale Gropeni-Centru, Gropeni -Vest, Gropeni-Sud Est, Gropeni-Sud Vest şi sistemul de alimentare cu apă Insula Mare a Brăilei), plus sisteme independente (aducţiuni Însurăţei - Dropia, Ciocile - Odăieni, Chichineţu - Chioibăşeşti şi Roşiori - Pribeagu plus reţele de distribuţie pe raza UAT Însurăţei, UAT Ciocile şi UAT Roşiori).
Pentru sistemul zonal de alimentare cu apă Brăila-Nord sunt prevăzute investiţii cu valoare totală de 25,65 milioane euro în conducte de aducţiune, staţii de pompare, rezervoare, staţii de clorare, reţele de distribuţie (în municipiu şi pe raza UAT Siliştea, UAT Măxineni şi UAT Salcia Tudor). Pentru sistemul regional Gropeni-Centru cu valoare de 2,47 milioane euro sunt prinse lucrări la conducta de aducţiune Movila Miresii - Gemenele şi la reţele de distribuţie pe raza comunelor Gropeni, Traianu, Movila Miresii şi Mircea Vodă. În cazul sistemului regional Gropeni-Vest (valoare investiţii 4,09 milioane euro) sunt prinse lucrări la 48 km de conducte aducţiune, două staţii de pompare (Făurei şi Jirlău), un rezervor de înmagazinare şi reţele de distribuţie pe raza comunelor Jirlău şi Galbenu. Pentru sistemul regional Gropeni-Sud Est (4,52 milioane euro) sunt prevăzute lucrări de extindere la staţia de tratare a apei de la Gropeni, 2 staţii de pompare, 43 km conducte aducţiune, un rezervor de înmagazinare, o staţie de clorare plus reţele de distribuţie de pe raza comunei Stăncuţa. În cadrul sistemului regional Gropeni-Sud Vest (investiţii totalizând 7,81 milioane euro) avem lucrări la conducte de aducţiune, staţii de pompare, rezervoare, staţii de clorare şi 60,7 km reţele de distribuţie pe raza comunelor Cireşu, Ulmu şi Dudeşti. În ce priveşte sistemul de alimentare cu apă din IMB, sunt prevăzute investiţii totalizând 3,65 milioane euro, vizând realizarea unei captări de suprafaţă la Măraşu, cu staţie nouă de tratare a apei plus staţie de pompare, un rezervor de înmagazinare şi 13 km reţea de distribuţie a apei inclusiv branşamente în localităţile Măraşu, Măgureni, Plopi, Băndoiu şi Ţăcău.

Staţia de Epurare Brăila va fi extinsă

Pentru apă uzată suma este mult mai mare, undeva la circa 83 milioane euro şi avem aici ca investiţii realizarea unei staţii noi de epurare plus extinderea celei deja existente, realizarea a 170 km de colectoare sub presiune, 220 km de reţele noi de canalizare, 68 km extinderi şi încă 16 km de reabilitări de reţele de canalizare. La finalul acestor investiţii se estimează că în municipiu gradul de conectare la canalizare va fi de 100%, iar în mediul rural va ajunge undeva la 75 - 85%.
În ce priveşte investiţiile pe partea de sisteme de apă uzată totalizând circa 83 milioane euro, cea mai mare parte din bani este alocată extinderii staţiei de epurare din municipiu - 13,4 milioane euro în sensul introducerii treptei terţiare de epurare care va aduce apele uzate sub limitele admise pentru azot şi fosfor, plus creşterea cu 5% a gradului de deshidratare a nămolului, la 40%.
Tot în aglomerarea Brăila sunt prevăzute 2 colectoare sub presiune (Gradiştea - Şuţeşti - Movila Miresii - Tudor Vladimirescu - Cazasu - Brăila şi Vădeni - Baldovineşti), 8 staţii de pompare şi lucrări de extindere a reţelelor de canalizare.
În aglomerarea Făurei sunt prevăzute investiţii totalizând 11,5 milioane euro, în timp ce pentru Gropeni alocarea este de 3,89 milioane euro, pentru Însurăţei de 9,89 milioane euro, iar pentru Berteşti 19,7 milioane euro din care 3,2 milioane euro numai pentru o staţie de epurare nouă. La capitolul dotări în sisteme de canalizare (investiţii preconizate de 0,7 milioane euro) este trecută, printre altele, achiziţia unui laborator mobil de analiză a probelor de apă uzată la agenţi economici, precum şi realizarea de staţii de descărcare a vidanjelor în reţeaua de canalizare.

Simionescu: "Investiţiile nu vor aduce scumpiri de tarife"

Administraţia locală spune că noul proiect este, de fapt, o continuare şi o completare a investiţiilor începute în urmă cu câţiva ani în cadrul POS Mediu 2007 - 2013. "Lucrurile sunt aproape de final cu investiţiile pe POS Mediu 1. Singura întârziere apare în cazul contractului de lucrări vizând sistemul regional Gropeni unde contestaţiile şi judecarea lor a durat aproape doi ani. Totuşi lucrările se vor încadra în timpul alocat. În ce priveşte această a doua etapă a POS Mediu, vă pot spune că suma stabilită cu Ministerul Mediului este de aproape 140 milioane euro, fără TVA, sumă în care noi trebuie să ne încadrăm cumva cu toate lucrările şi achiziţiile pe care ni le dorim. Consiliul Local Municipal a aprobat zilele trecute lista investiţiilor prioritare care vizează municipiul şi urmează ca şi consilierii judeţenei să facă acelaşi lucru, sper cât mai curând. Practic toate localităţile din judeţ cu o populaţie pste 2.000 de locuitori va avea acces la reţeaua de apă şi apă uzată. Pentru municipiu s-a prevăzut extinderea reţelelor de apă şi canalizare pe capetele de străzi unde tot au fost discuţii pe această temă, iar o mare parte din alocare este pentru extinderea staţiei de epurare investiţie care va îmbunătăţi calitatea apelor uzate ce vor ajunge în Dunăre şi va creşte gradul de deshidratare a nămolului rezultat", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. Întrebat când ar putea fi lansate licitaţiile pentru viitoarele contracte de lucrări, edilul şef a explicat că se aşteaptă ca asta să se întâmple undeva în primăvara anului viitor: "Noi sperăm că în primăvara anului viitor să pornim cu licitaţiile. Când vor fi şi atribuite, vom vedea! Mai ales că am avut experienţa nedorită cu întârzierea în atribuirea contractului de la Gropeni. Poate acum nu vor mai fi probleme", a spus sursa citată. În plus, primarul a mai explicat că viitoarele investiţii nu vor aduce şi alte scumpiri sau majorări de preţuri şi tarife la serviciile de apă-canalizare-epurare: "S-a ajuns acum la un nivel maxim convenit în urmă cu câţiva ani în cadrul discuţiilor cu accesarea POS Mediu 2007 - 2013. Alte scumpiri din cauza investiţiilor nu mai sunt. Viitoare eventuale modificări vor fi pentru ajustarea cu indicele inflaţiei".
Conducerea operatorului de apă-canal CUP Dunărea Brăila nu a dorit să facă niciun fel de comentariu legat de acest mega-proiect investiţional, ba chiar a refuzat să ne furnizeze informaţii pe această temă, toată documentarea materialului având ca suport datele puse la dispoziţie de municipalitate. De ce această secretomanie? Greu de apreciat. Cert este că în ultimii ani, compania şi-a închis aproape ermetic canalele de comunicaţii, singurele ieşiri publice fiind cele controlate în cadrul puţinelor conferinţe de presă pe care le organziează pentru diseminarea informaţiilor în cadrul proiectului investiţional accesat în urmă cu câţiva ani pe POS Mediu 2007 - 2013.

Salvat pe ultima sută de metri

Aflată la un pas de a pierde finanţarea pentru mega-proiectul investiţional "Sistemul Regional" - Gropeni, investiţia cu o valoare estimată de peste 20 milioane euro a fost salvată în vara anului trecut de către magistraţii Curţii de Apel Galaţi care au respins ca nefondate plângerile formulate de firmele ale căror oferte nu au fost declarate câştigătoare. În final, contractul a fost atribuit către SC "Arcon AG SRL (fostă SC "ERG Termrom Trading") cu unic partener SC "Tancrad" SRL, ambele din Galaţi. Licitaţia a fost lansată de CUP Dunărea în 2011 însă de atunci şi până anul trecut procedura a fost blocată de contestaţii peste contestaţii.
Trebuie precizat că acest contract de lucrări face parte dintr-un program mult mai amplu cu finanţare prin POS Mediu 2007 - 2013, accesat de CUP Dunărea, cu o valoare finală de peste 90 milioane de euro, din care 77,18% reprezintă grantul european, 11,8% este contribuţia de la bugetul de stat, 1,81% contribuţia comunităţilor unde se fac lucrările şi 9,21% este contribuţia CUP Dunărea. Pentru a asigura partea sa de finanţare operatorul a contractat un împrumut multianual de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro