Mergi la conţinutul principal

Invazia chiştoacelor şi a nesimţirii în Brăila

• civilizarea celor care fumează sau sparg seminţe pe domeniul public se dovedeşte a fi greu de făcut în oraşul nostru

 

Aşa cum foarte greu ne obişnuim să colectăm selectiv gunoiul, dăm dovadă de lipsă de civilizaţie (ca să nu spunem nesimţire) şi când e vorba de invadarea Brăilei cu mii şi mii de chiştoace de ţigări aruncate pe domeniul public, pe zonele verzi, în parcuri şi pe alei, trotuare ori în faţa spaţiilor comerciale. După topirea zăpezii, în multe locuri au apărut mari suprafeţe cu gunoi, peturi, pachete de ţigări, doze de aluminiu şi o puzderie de chiştoace. Iar pentru că în interior nu este voie să se fumeze, chiar şi  comercianţii recurg la un truc ieftin: scot mâna pe uşă cu ţigara aprinsă şi nu de puţine ori fumul intră (de afară) pe aceeaşi uşă. Dar ce să mai vorbim: terenul este împestriţat şi poluat cu chiştoace chiar şi la intrările în Palatul Admnistrativ, clădire în care se fumează la greu, în unele balcoane.

Prostului obicei de a se fuma oriunde, i se adaugă şi spartul seminţelor pe domeniul public sau aruncatul chiştoacelor, cojilor de fructe etc de la balcoane, ori lăsarea de hârtii, ambalaje şi bilete de autobuz pe trotuar.

Evident că Primăria a tot făcut apel la un comportament civilizat şi, în ceea ce priveşte spartul seminţelor, Poliţia locală chiar a dat amenzi. Georgică Tănase, director interimar la Poliţia Locală, ne-a precizat că  „se vor întreprinde acţiuni  mai hotărâte pentru depistarea şi sancţionarea celor ce şi-au făcut un prost obicei din aruncatul chiştoacelor în diverse zone ale Brăilei”.

În unele oraşe din ţară, Primăriile au stabilit, iar Poliţia locală aplică amenzi de la 200 la 1.500 lei, atât chiştocarilor (le-am putea spune) cât şi în cazul celor  care tulbură liniştea şi ordinea publică ori lasă o mizerie cruntă cu câinii ieşiţi la plimbare în jurul blocurilor, pe alei şi în parcuri. Iar Brăila, ar fi bine şi civilizat să se alăture atâtor oraşe din ţară, unde locuitorii dau dovadă de un comportament responsabil!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro