Mergi la conţinutul principal

Intre putinta si vointa

Asa cum arata si ultimul nostru sondaj desfasurat pe pagina de internet a ziarului, opinia tot mai generala a brailenilor este ca autoritatile nu pot stapini razboiul dintre bandele rivale din municipiu. Comentarii pe aceasta tema au fost destule, iar opiniile au fost extrem de variate: ba ca Politia si Parchetul sint neputincioase, ba chiar ca le sint complice interlopilor, ori ca autoritatile locale sint partase la aceasta complicitate. Adevarul e greu de stabilit cu exactitate, dar cert e ca lumea simte ca nu se face mai nimic concret in eradicarea acestui fenomen, iar de aici apar toate presupunerile posibile. E foarte posibil ca Politia, dar si Parchetul, sa nu poata face mare lucru in tot acest razboi, sau cel putin ar putea avea niste scuze: pirghiile legislative sint insuficiente, martori credibili la asemenea atacuri sint extrem de greu de gasit (toti cei care nu au de-a face cu gruparile respective prefera sa taca, dar asta tot de frica respectivilor indivizi), iar de multe ori nici macar victimele nu depun plingeri impotriva atacatorilor, preferind mai degraba sa faca singure justitie, cu bita si sabia, tocmai din cauza ca nu mai cred ca Politia si Parchetul le pot face dreptate.
Dar... si exista un mare "dar" in toata aceasta poveste. Problema e ca Politia se axeaza, de ani de zile, pe rezolvarea conflictelor deja produse, si prea putin pe prevenirea lor, ceea ce duce la situatii de-a dreptul curioase, in care zeci de insi se pot organiza pentru a pune la cale un atac, fara ca Politia sa observe acest lucru sau sa faca ceva pentru a opri asemenea atacuri. Ca in cazul oricarei boli, a vindeca e mai greu decit a preveni, iar pentru Braila, razboiul dintre bandele rivale a atins proportiile unui adevarat cancer. De multe ori, Politia pare ca e partinitoare cu una sau alta dintre grupari, tocmai pentru lipsa de reactie, in unele cazuri, ori pentru excesul de zel din altele.
Insa marea problema e ca, desi acest razboi dureaza de ani de zile, iar bande rivale si lideri - culmea, cam aceiasi! - au existat de zeci de ani, pina acum nu s-a actionat NICIODATA in adevaratul sens al luptei impotriva crimei organizate. Tot timpul anchetele s-au axat pe fapte deja consumate, dar n-am auzit niciodata de politisti sub acoperire, infiltrati in aceste bande, care sa probeze nu un atac ordinar cu pietre, ci intreaga activitate infractionala (cum le place politistilor sa spuna) a acestora. N-am auzit de telefoane puse sub ascultare, de infiltrare in grupurile organizate, de probare a activitatilor de proxenetism, trafic de persoane, trafic de masini, de droguri, impunere a taxelor de protectie, evaziune fiscala etc - mai exact de deconspirarea intregii ierarhii si a tuturor activitatilor criminale ale respectivelor grupari. Sa fim seriosi! Ca doar nu vorbim de insi cu carte de munca, pensie platita si asigurare medicala, cu masini smechere, vile si apartamente cumparate din salarii. Iar la acest capitol, anchetatorii nu au nici o scuza: daca se dorea, s-ar fi putut desfiinta de mult aceste grupari si s-ar fi putut pune capat de mult acestei situatii. Asadar Braila inca il mai asteapta pe politistul acela providential si pe procurorul-erou care sa faca toate astea, si, din pacate, nu cred ca cei doi se afla in localitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro