Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Intre noi… romanii

Si pentru ca mereu vorbim de Europa si ca de noi depinde integrarea in structurile si ordinea existenta “acolo”, as vrea sa va intreb: sunteti pregatiti sa deveniti “europeni”, sunteti pregatiti sa va “luptati” pentru orice loc de munca, de aici, de la noi, in Romania, sa spunem, de strungar, in conditii “curate”, cu un italian, cu un olandez sau cu un grec? Observati ca nici macar nu am indraznit sa scriu german sau englez… desigur, numai din motive de pura invidie sportiva, nu stiu la ce va ginditi … va provoc sa va ginditi la cit de mult semanam “noi” cu “ei” … nu din punct de vedere fizic si nici macar cultural, ci in asteptarile noastre de viata, in modul in care actionam pentru a ne aduce mai aproape viitorul si mai ales despre cum incercam sa modelam prezentul, pentru a obtine lumea de miine pe care o visam…Am vorbit despre UE, despre structuri si organisme europene, despre libertatea de miscare a serviciilor si a oamenilor…am vorbit despre invatamint si cultura, despre Franta, SUA …si despre Romania, cite putin in toate… Poate este momentul sa vorbim despre Romania mai mult. Sa vorbim despre noi insine, cei de aici, de la noi acasa. Nu despre cum sa plecam in afara, nu despre cum sa ne gasim o slujba in U.E. ci despre noi, cei care vom ramine aici, in aceasta tara, indiferent cine o va conduce, indiferent cite inundatii, cutremure sau, Doamne fereste, ce alte cataclisme ar veni peste noi.. Sa vorbim despre noi, barbatii si femeile din Romania inceputului de secol 21…si despre lumea pe care o vom trai miine, poimiine si mai ales despre viitorul pe care noi, astazi, il cream pentru copiii nostri. Si despre cit de constienti suntem, astazi, de gesturile noastre care ne vor obliga copiii sa munceasca, miine, sau cind vor fi ei in stare, mai mult si mai temeinic decit noi, pentru a recupera sau pentru a ne indrepta greselile…de astazi. Suntem adesea intrebati, in sondaje, ce gindim despre directia in care mergem, daca ni s-a imbunatatit viata cumva, si adesea, rezultatele acestor sondaje arata dezordinea din gindirea noastra. Nu credem ca mergem in directia buna, dar nimeni nu schimba nimic in directia de mers, putini spun ca li s-a imbunatatit nivelul de trai, dar nimeni nu incearca sa isi mai ia o slujba sau sa isi deschida o afacere. Nu credem ca statul este un bun administrator, dar ne plingem de salariile mici din sistemul de stat si ne dorim, in continuare, sa lucram “la stat” datorita sigurantei locului de munca si poate datorita faptului ca “noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc”… Ne plingem de starea deplorabila a strazilor, de mizeria de la coltul blocului, de ciinii vagabonzi care scurma in gunoaie, contribuind la imprastierea bolilor, dar atunci cind apar hingherii ii ascundem in propriile locuinte, facem caz de protectia animalelor si cerem conditii “europene” de cazare si viata pentru acestia…Avem pretentii ca statul sa faca curat pe strada, sa ne ofere siguranta si liniste publica, locuri de munca si salarii occidentale, dar uitam sa ne platim impozitele pentru casa, masina sau terenuri, ne aruncam gunoiul direct in strada, ne bem cafelele pina tirziu in zi, lasind sarcinile de serviciu pentru a doua zi (ca doar nu dau turcii!) si discutam politica si fotbal pentru a ne umple timpul pina la ora de plecare spre casa…Inselarea nevestelor sau a sotilor este o obisnuinta, la fel ca si bataia care, rupta din rai, a devenit leit-motiv national, avind pe post de “sparing partener”, copiii, nevestele, amantele sau chiar vecinii, partenerii de trafic sau cine ne cade in mina, atunci cind furia sau bautura ne iau mintile… Sondajele ne arata optimisti in ce priveste viitorul, mai ales al copiilor nostri, dar oare, suntem realisti? In conditiile in care mii de copii din aceasta tara merg pe jos kilometri, pentru a ajunge la scoala, fie iarna, fie vara, cu ghiozdane neincapatoare pentru cite carti si caiete le sunt cerute de profesori, cind sistemul de invatamint le cere sa memoreze si mult mai putin sa evalueze, sa analizeze si sa inoveze, cind creativitatea le este ucisa de un sistem bazat pe supunere si ascultare neconditionata a celui aflat la catedra si atit de putin pe discutii libere, intre doua personalitati umane, este oare realist sa fim optimisti? Atunci cind posturi de televiziune, libere si independente, fac apologia accesului facil la sferele, asa zis inalte, ale societatii, prin vinzarea trupului si a sufletului, iar ziarele, pentru publicitate si vinzare, publica imaginile indecente ale unor fete abia iesite din copilarie, pe care iluzia unei celebritati imediate le face sa renunte la puritatea si inocenta virstei pentru o suma infima de bani…suntem oare realisti in optimismul nostru fata de viitor? si, pentru a reveni la o intrebare anterioara: cit de europeni ne simtim noi acum si daca vrem intr-adevar sa facem parte din acea lume, indepartata acum, dar nu imposibil de atins? Daca vrem, si sondajele ne arata ca vrem sa fim europeni, atunci ce facem, zi de zi, ca sa mergem in directia cea buna? Si, oare, care este directia cea buna?




Categorie articol: 

Comentarii