Mergi la conţinutul principal

A intrat în vigoare amnistia fiscală

Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a procedurii de anulare a obligaţiilor fiscale, amnistia aprobată recent de Executiv a intrat în vigoare. Documentul adoptă procedura efectivă pe care o aplică organul fiscal în vederea transpunerii prevederilor din Legea nr. 209/2015, cunoscută drept "legea amnistiei fiscale".
Actul normativ amintit a intrat în vigoare pe 23 iulie 2015 şi aduce scutirea la plata unor obligaţii fiscale, pentru mai multe categorii de contribuabili. Mai explicit, s-a acordat scutire la plata unor obligaţii fiscale generate de:
a) reîncadrarea activităţii din categoria activităţilor independente prestate de PFA sau plătite în baza unor contracte civile, respectiv drepturi de proprietate intelectuală, prin reclasificarea acestor sume în venituri dependente de natură salarială, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2015;
b) reclasificarea indemnizaţiei pe perioada delegării şi detaşării în străinătate, diurnei externe, în venituri de natură salarială, calculându-se asupra acestei diurne toate impozitele aplicabile salariilor în bani, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2015;
c) anularea contribuţiei la asigurările de sănătate pentru persoanele ce au avut venituri mai mici decât salariul minim brut pe ţară; baza contribuţiei a fost majorată la nivelul salariului minim brut pe ţară, pentru perioada 1 ianuarie 2012 - 30 iunie 2012;
d) anularea diferenţei de TVA pentru persoanele ce au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală, când acestea au depăşit plafonul de scutire de TVA, dar nu s-au înregistrat în scopuri de TVA din diferite considerente, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2015.
Mai departe, în scopul aplicării legii, au fost adoptate patru proceduri:
1. La nivelul structurilor de inspecţie fiscală sau la nivelul structurilor unde sunt emise actele administrativ fiscale ce conţin obligaţii fiscale supuse anulării se va efectua o identificare punctuală a celor ce intră sub incidenţa legii amnistiei, iar în etapa următoare se va întocmi o listă nominală cu beneficiarii;
2. Procedura de identificare a persoanelor fizice pentru care se anulează contribuţia de sănătate. Această procedură cuprinde două părţi, respectiv pentru toţi contribuabilii ce au realizat venituri mai mici decât salariul minim brut pentru care se anulează obligaţia plăţii, dar şi contribuabilii pentru care s-a acordat prin Legea nr. 225/2015 anularea contribuţiei de sănătate.
Şi în acest caz se întocmeşte o listă finală ce va fi comunicată compartimentului cu atribuţii în verificarea şi administrarea contribuabililor. Persoanele ce beneficiază de amnistie fiscală vor primi decizia de anulare la adresa de domiciliu cunoscută organului fiscal;
3. Procedura de anulare a obligaţiilor fiscale la cererea contribuabilului interesat, în cazurile punctuale în care nu a funcţionat anularea din oficiu. În acest caz, beneficiarul trebuie să obţină de la Casa de Sănătate un document ce atestă calitatea de asigurat fără plata contribuţiei, act care ulterior va fi comunicat ANAF pentru a realiza scutirea la plata contribuţiei;
4. Procedura de emitere a deciziilor de anulare.
Potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la nivel naţional vor beneficia de amnistia fiscală circa 3 milioane de contribuabili persoane fizice. Aceştia, pentru doar câţiva lei încasaţi din dobânzi bancare sau dividende, au fost somaţi să plătească aproape 500 lei pe an cu titlul de contribuţii sociale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro