Mergi la conţinutul principal

Interlopii invizibili

În realitate, a fost vorba despre o mare adunătură de interlopi cu averi uriaşe, care în viaţa lor nu cred să fi muncit vreodată undeva, veniţi să-şi etaleze bogăţia şi prostul gust, aşa cum fac la fiecare înmormântare, nuntă, cununie, botez etc din lumea lor. O lume aparte, în general nederanjată de autorităţi. O lume care prosperă şi care înfloreşte de 26 de ani încoace, o lume în mare parte protejată ba chiar încuscrită cu politicieni, poliţişti, magistraţi.
Probabil sunt zeci de mii de asemenea indivizi în toată ţara, în fiecare oraş ori chiar comună, cu viloaie cât un palat, cu maşini care mai de care mai luxoase, cu case şi apartamente cumpărate la grămadă şi, pe ici-colo, cu afaceri de faţadă, gen firme de colectare a fierului vechi, saloane de înfrumuseţare, vreun restaurant, poate o firmă de pază... Oameni fără prea multe venituri oficiale şi care, la o simplă verificare, nu-şi pot justifica nicidecum averile deşănţate pe care le afişează ostentativ. Îi vezi şi tu pe stradă, de foarte multe ori, îi vezi la televizor, cu ocazia unor asemenea momente în care se dau în spectacol, îi vezi pretutindeni şi ştii că au bani şi putere - aşa cum le place să se laude. Dar o putere anume îi ajută să-şi vadă liniştiţi de treabă: aceea de a fi invizibili pentru oamenii legii. Poliţiei - DIICOT-ului, mai exact - îi mai pică în mână câte unul-doi, din când în când, ori chiar câte-o grupare pe ici, pe colo, dar în faţa Fiscului, puterea acestor indivizi de a fi invizibili pare uriaşă. Fiscul ştie să fie foarte dur cu contribuabilii simpli, de regulă oneşti - le blochează amărâtul de cont de salarii ori de pensie fără prea multe avertismente, pentru datorii vechi de ani de zile, unele ridicole -, ştie să închidă covrigării ori cârciumi pentru că nu dau bon fiscal, ştie să pună sechestre şi să execute silit, dar pare total dezarmat în faţa acestor indivizi pe care nu-i vede niciodată. Nu, Fiscului nu-i sar în ochi nici indivizii de acest gen, nici căsoaiele lor, nici supermaşinile lor, nici aurul de la gât ori de pe mâini, nici cheltuielile uriaşe făcute de aceştia, nimic! Nu-i vede nici măcar la televizor! Nu se atinge de ei - pentru că nu vrea sau pentru că nu ştie cum, ceea ce, în definitiv, este la fel de grav.
Felicitări Fiscului pentru că a reuşit să bage spaima în comercianţi, să-i facă să elibereze bonuri fiscale, felicitări Fiscului pentru creşterea încasărilor la buget din impozite şi taxe, felicitări Fiscului pentru că rezultatele luptei antifraudă sunt tot mai vizibile, dar ruşine aceluiaşi Fisc pentru faptul că tratează lumea interlopă ca şi cum aceasta nici nu ar exista în România. Mai ales în contextul în care, culmea, aceşti indivizi sunt cu mult mai vizibili în societate decât evazioniştii ăia sofisticaţi, cu gulere albe. Şi, curios - sau nu -, niciun politician nu a pus vreodată presiune pe Fisc să facă ordine în această direcţie. Pesemne, invizibilitatea interlopilor bate hăt, până departe, până prin Palatul Parlamentului şi Guvern. Au ei o reţetă care costă mult, dar e clar că merită.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro