Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Intelectualii lui Crin Antonescu sunt Crin Antonescu însuşi

În locul PNL-ului s-a impus o tristă figură de zile mari: Crin Antonescu. Crin Antonescu este mama, tata şi copilul liberalismului original românesc. El nu gândeşte, ci respiră Absolutul. El nu face politică, ci creează un Om Nou, un român "altfel". E atât de pătruns de misiunea lui divină, încât sughiţă de câte ori trebuie să stea de vorbă cu un om în carne şi oase. El nu poate, dom'le, să discute decât cu îngeri, cu arhangheli, cu serafimi. Singurii care fac excepţie de la această regulă sunt copilotul Ponta şi turnătorul Felix. Nu mai are timp, Crin, şi nici chef să ţină cont de temeliile morale ale gândirii, ba chiar nu mai are timp nici de gândire, el însuşi fiind Gândirea. O singură privire adulatoare să-i arunci şi, deodată, se înmoaie somnoros, privind galeş şi plescăind de plăcere. Dar dacă, ferească Dumnezeu, îi atragi atenţia că are o scamă pe rever, să te ţii porcăială. Deodată, devine activ. La serviciu nu poate fi adus cu niciun chip, din somn nu poate fi trezit decât spre miezul zilei, însă dacă-i vorba de spus enormităţi, Crin se execută prompt, cu aura lui de copil îmbufnat şi alintat prin sedii de partid. Pudrat, uscat şi cu mintea odihnită, Crin avortează incontinent mizerii din cele mai comune. Nici imaginaţie nu are măcar. Clamând onoarea, îl copiază pe Iliescu, arborând mimica lui Voiculescu. Sanctificând proletariatul, gesticulează larg şi onctuos ca Patriciu. Când aude - doar în mintea lui, desigur! - "Crin, preşedinte!", pluteşte ca un fulg pe deasupra Bucureştiului, transmiţând, ca Ceauşescu, cu mâna lui cinstită, semnale paterne poporului.

Recentul atac al Crinului uslaş asupra lui Andrei Pleşu şi Vladimir Tismăneanu m-a lăsat gânditor. Evident, ştiam că în România nicio reputaţie, oricât de solidă, nu-i scutită de flegme. În buna tradiţie a acestui imbatabil procedeu, Crin îi beşteleşte pe Andrei Pleşu şi Vladimir Tismăneanu. Retorica lui limbută e ilogică: în timp ce Andrei Pleşu şi Vladimir Tismăneanu au fost membri de partid, el, Crinul, n-a fost. Deci, dacă n-ai fost membru de partid, poţi să te îmbrăţişezi cu un fost delator securist sau cu un fost ideolog al partidului din care n-ai făcut parte. Logica crinantonesciană poate fi expusă şi altfel: dacă n-ai făcut parte, de pildă, dintr-o formaţiune de represiune politică, ai dreptul, în mod logic, s-o înfiinţezi acum şi să te lauzi cu neapartenenţa trecută la ea. Nu mai dezvolt acum diferenţa abisală dintre un repetent cu vocaţie de absent ideal şi un intelectual de talia lui Andrei Pleşu sau Vladimir Tismăneanu.

O singură întrebare mai rămâne: dacă Pleşu şi Tismăneanu sunt intelectualii lui Băsescu, atunci care sunt intelectualii lui Crin Antonescu?




Categorie articol: 

Comentarii