Mergi la conţinutul principal

Integrarea României în Schengen s-ar putea petrece anul viitor

Întrebată, la finalul unei întâlniri cu deputaţii români din grupul parlamentar de prietenie România- Finlanda, ce şanse sunt ca ţara sa să-şi reconsidere poziţia faţă de intrarea României în Schengen, Ulla Vaisto a precizat: "Nu pot spune nimic despre momentul aderării, dar cu siguranţă analizăm problema cu atenţie. Noi am spus clar ce am vrea să vedem întâmplându-se în practică în România. Sunt discuţii care au loc la Bruxelles între liderii statelor, sunt convinsă că se va găsi o soluţie. Nu ştiu dacă se va întâmpla anul acesta, dar poate cândva anul viitor. Sunt făcute eforturi şi în mod cert avem bunăvoinţă", a spus ambasadorul Finlandei.
De asemenea, întrebată dacă iulie 2012 este o dată realistă pentru integrarea României, oficialul finlandez a afirmat: "Nu pot spune nimic atât de concret. Ştiu că sunt discutate date de accedere la nivel informal, dar nu pot promite nimic. Dar să spunem că anul viitor probabil se va întâmpla ceva".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro