Subiect de pasiuni oarbe si de critici vehemente, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este, ca ne place sau nu, la doi pasi. Pe 16 mai, raportul cu privire la progresele Romaniei in lungul ei drum spre Europa, va fi prezentat in cadrul Comisiei Europene, impreuna cu recomandarea de a permite aderarea tarii noastre la clubul select al tarilor din "lumea intii" in ianuarie 2007 sau in ianuarie 2008, in functie de nota pe care o primim la reforme. Dincolo de intelegeri guvernamentale, de semnaturi protocolare, de declaratii vitriolice din partea ba a olandezilor, ba a britanicilor, care cind ne plac, cind nu, se pare ca Uniunea Europeana trebuie sa tina de prevederile contractului pe care il are cu Romania si sa ne permita intrarea in Europa.
Ceea ce mi-a atras, insa, atentia de curind a fost cuvintul in sine pe care presa din Romania il foloseste din ce in ce mai mult cu privire la mai sus-mentionatul eveniment: "integrare". Nu am reusit sa gasesc momentul exact in care "integrare" a inceput sa fie folosit aproape exclusiv de catre presa romaneasca, dar mi se pare ca in 2004, la semnarea protocolului initial referitor la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cuvintul preferat de catre majoritatea mass media era aderare, traducerea directa (impreuna cu "intrare") a cuvintului din limba engleza accession (primire de acces, aderare). Discursul care a eliminat "intrare" din cursa mi-l amintesc inca: nu e aici vorba de "intrare in Europa", cind Romania a fost intotdeauna parte integranta a valorilor europene, precum si a Europei geografice. Mai tirziu, insa, "aderare" a pierdut cursa in fata lui "integrare". Ei bine, diferenta dintre cei doi termeni mi se pare enorma. O simpla consultare a DEX online (dexonline.ro) este indeajuns pentru a confirma ceea ce definitiile pe care le stiam eu imi indicau deja.
Verbul "a adera" inseamna "1. A deveni adeptul unui partid, al unei miscari, al unei ideologii, al unei actiuni, cunoscindu-i si impartasindu-i principiile. 2. A se tine strins lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat". Asadar, a deveni parte la un tratat, acela al Uniunii Europene si a te angaja, prin participarea ta ca stat sa respecti prevederile acelui tratat, ideologia din spatele lui. Pe de alta parte, “a (se) integra" inseamna “(Tranz. si refl.) A (se) include, a (se) ingloba, a (se) incorpora, a (se) armoniza intr-un tot." (elimin aici definitia din matematica). Cu alte cuvinte, in limbajul public romanesc, "aderarea" Romaniei la Uniunea Europeana s-a transformat pe nesimtite in "integrare in Europa", consfintind ideea unei contopiri cu aceasta. Implicatiile ideologice ale acestei alunecari lingvistice sint mult mai importante decit pot eu sublinia. Dar departe de a reflecta o realitate, limbajul creeaza una. Iar realitatea pe care o creeaza ideea de integrare a Romaniei in Europa/ (aici) Uniunea Europeana nu este neaparat aceea a unui partener egal care vine in uniune ca sa ajute, sa contribuie, ci al unuia care se ofera spre ingurgitare.
Nu incerc aici sa fac apologia unui separatism absurd si anacronist, si nici nu incerc sa altoiesc un discurs nationalist despre unicitate nationala. Vreau numai sa punctez o tendinta, care cuplata cu dispretul de sine profund al romanilor (mai ales al tinerilor) poate avea efecte nefaste in citeva generatii. Si daca unele traditii, obiceiuri, cutume care definesc romanitatea vor putea fi recuperate poate mai tirziu, multe altele vor fi pierdute pentru totdeauna mai inainte sa ne dam noi seama ca le-am lasat sa se “integreze" in concertul cacofonic al globalizarii.
Ceea ce mi-a atras, insa, atentia de curind a fost cuvintul in sine pe care presa din Romania il foloseste din ce in ce mai mult cu privire la mai sus-mentionatul eveniment: "integrare". Nu am reusit sa gasesc momentul exact in care "integrare" a inceput sa fie folosit aproape exclusiv de catre presa romaneasca, dar mi se pare ca in 2004, la semnarea protocolului initial referitor la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cuvintul preferat de catre majoritatea mass media era aderare, traducerea directa (impreuna cu "intrare") a cuvintului din limba engleza accession (primire de acces, aderare). Discursul care a eliminat "intrare" din cursa mi-l amintesc inca: nu e aici vorba de "intrare in Europa", cind Romania a fost intotdeauna parte integranta a valorilor europene, precum si a Europei geografice. Mai tirziu, insa, "aderare" a pierdut cursa in fata lui "integrare". Ei bine, diferenta dintre cei doi termeni mi se pare enorma. O simpla consultare a DEX online (dexonline.ro) este indeajuns pentru a confirma ceea ce definitiile pe care le stiam eu imi indicau deja.
Verbul "a adera" inseamna "1. A deveni adeptul unui partid, al unei miscari, al unei ideologii, al unei actiuni, cunoscindu-i si impartasindu-i principiile. 2. A se tine strins lipit de ceva. 3. (Despre state) A deveni parte la un tratat". Asadar, a deveni parte la un tratat, acela al Uniunii Europene si a te angaja, prin participarea ta ca stat sa respecti prevederile acelui tratat, ideologia din spatele lui. Pe de alta parte, “a (se) integra" inseamna “(Tranz. si refl.) A (se) include, a (se) ingloba, a (se) incorpora, a (se) armoniza intr-un tot." (elimin aici definitia din matematica). Cu alte cuvinte, in limbajul public romanesc, "aderarea" Romaniei la Uniunea Europeana s-a transformat pe nesimtite in "integrare in Europa", consfintind ideea unei contopiri cu aceasta. Implicatiile ideologice ale acestei alunecari lingvistice sint mult mai importante decit pot eu sublinia. Dar departe de a reflecta o realitate, limbajul creeaza una. Iar realitatea pe care o creeaza ideea de integrare a Romaniei in Europa/ (aici) Uniunea Europeana nu este neaparat aceea a unui partener egal care vine in uniune ca sa ajute, sa contribuie, ci al unuia care se ofera spre ingurgitare.
Nu incerc aici sa fac apologia unui separatism absurd si anacronist, si nici nu incerc sa altoiesc un discurs nationalist despre unicitate nationala. Vreau numai sa punctez o tendinta, care cuplata cu dispretul de sine profund al romanilor (mai ales al tinerilor) poate avea efecte nefaste in citeva generatii. Si daca unele traditii, obiceiuri, cutume care definesc romanitatea vor putea fi recuperate poate mai tirziu, multe altele vor fi pierdute pentru totdeauna mai inainte sa ne dam noi seama ca le-am lasat sa se “integreze" in concertul cacofonic al globalizarii.
