Mergi la conţinutul principal

Instinctul de supravieţuire de la urne

Un barometru de opinie publică al Academiei Române realizat de INSCOP în perioada 12 aprilie - 3 mai pe tema alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 relevă un aspect neliniştitor.

Dincolo de intenţiile de vot, de preferinţele pentru un partid sau altul, de rezultatele obţinute de fiecare formaţiune politică, sondajul arată că, în privinţa prezenţei la urne, 39,2% dintre cei intervievaţi au declarat că vor merge sigur să voteze pe 26 mai. Este un procent semnificativ mai mare faţă de cel consemnat la precedentele alegeri europarlametare, din mai 2014, care a fost de doar 32,4%. Şi totuşi, la cât patos se pune în campania aceasta electorală, la câtă energie se consumă, la câţi nervi se varsă şi, mai ales, la cât de importante sunt aceste alegeri - nu neapărat pentru reprezentativitatea României la nivelul Uniunii Europene, cât mai ales pentru viitorul românilor aici, în ţară - gradul de participare la urne, estimat de sondaj, este unul extrem de mic. Este, practic, similar celui înregistrat la alegerile parlamentare interne, din toamna anului 2016. Mare pentru nişte alegeri considerate până recent fără o miză foarte ridicată, dar foarte mic pentru a se întâmpla ceva cu adevărat însemnat în plan intern.

De fapt, sondajul arată că e posibil ca tot cei care au votat la alegerile interne trecute să voteze şi acum. Adică aceiaşi care votează de obicei. Dar restul de 60% dintre alegători unde sunt? Ce fac ceilalţi 60% dintre românii cu drept de vot? N-aş crede că toţi aceşti români sunt doar ignoranţi ori neinformaţi. La cât s-a discutat în media şi în mediile de socializare despre aceste alegeri, despre actuala Putere politică, despre guvernare, despre Opoziţie, despre faptele şi intenţiile fiecăreia, nu-mi vine să cred că 60% dintre români nu sunt la curent cu aceste informaţii. Nu-mi vine să cred că n-au absolut nicio părere - fie ea pro sau contra - despre starea de fapt din România. Nu pot să cred că le este total indiferent ce se întâmplă în această ţară. Şi chiar s-au întâmplat o groază de lucruri de la ultimele alegeri din România. Nu pot să cred că mai bine de jumătate dintre români se lasă pe mâna a doar 40% dintre ei şi acceptă ceea ce decid aceştia.

Nici măcar nu e vorba despre implicare civică ori despre cine-ştie-ce act de patriotism. Să votezi acum, în tot acest context, ar trebui să reprezinte doar o activare a instinctului de supravieţuire. Nu neinformaţii şi indiferenţii îşi pierd acest instinct, ci doar morţii. Şi, culmea, uneori până şi morţii votează. Tu ce scuză ai?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro