Mergi la conţinutul principal

Inspectorul scolar general spune ca este victima unei campanii de denigrare

Inspectorul scolar general Lilliana Tudoran nu intirzie sa dea replica celor care in ultimul timp i-au solicitat demisia. Aceasta califica drept nefondate si tendentioase afirmatiile facute in ultimul timp atit de presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, cit si de vicepresedintele acestuia, Niculina Moisescu, la adresa sa. Mai mult, Tudoran crede ca cei doi incearca sa o denigreze si sa afecteze si imaginea ISJ Braila. Astfel, aceasta afirma ca declaratiile malitioase ale presedintelui CJ referitoare la lucrarile efectuate pe nava "Borcea" sint construite astfel, tocmai pentru ca nava e in posesia Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului si a Palatului Copiilor din Braila, iar CJ vrea sa o ia el. Referitor la scandalul iscat in jurul stampilelor, Tudoran a explicat : "Nici un elev nu a fost respins la inscriere din cauza prezentarii doar a adeverintei de studii si a foii matricole. De altfel, toate problemele legate de stampile au fost create in mod artificial de Colegiul National "Gh.M. Murgoci" si ne intrebam de ce numai acolo. Ii reamintim profesorului Viorel Mortu, fost inspector scolar general, ca stampilele iesite din uz de pe vremea mandatului domniei sale nu au fost casate la Monetaria Statului, asa cum afirma, ci ele se gasesc si acum la unitatile scolare". Tudoran a mai adaugat ca toate sponsorizarile obtinute le-a folosit numai in favoarea copiilor, organizindu-se olimpiade, manifestari sportive sau excursii pentru olimpici. In ceea ce priveste acuzatiile facute de vicele Moisescu, referitor la faptul ca ISJ nu a stiut sa sintetizeze o documentatie pentru un proiect de reabilitare, Tudoran a tinut sa precizeze ca CJ era obligat sa raspunda la cererile ISJ si sa si redacteze periodic, rapoarte sintetice. Totodata, inspectorul general a punctat faptul ca in legatura cu scandalul iscat pentru infiintarea unei clase de tehnicieni veterinari la Liceul Agricol, si aceasta a fost o falsa problema: "Au fost inregistrate doar 2 optiuni pentru aceasta specializare si nu douazeci, cum afirma doamna Moisescu. Mai mult, nu ni s-a putut pune la dispozitie tabelul cu semnaturile parintilor si elevilor, ceea ce confirma informatiile ca in spatele acestui "grup" se afla doar un parinte. Precizez ca pentru infiintarea unei clase, drumul legal si logic este scoala - ISJ - Minister si nu unul politic - la sediul unui partid". Referitor la afirmatiile privind politizarea invatamintului brailean, facute de Stancu, Tudoran a tinut sa precizeze ca 90% dintre directorii numiti de fosta echipa manageriala se afla inca pe functii. Inspectorul general a adus in discutie si un dosar uitat in birou de fostul sef al ISJ, PSD-istul Viorel Mortu, care ar dovedi ca daca cineva a politizat sistemul, atunci acesta era fostul inspector general: "Acest dosar contine documente de propaganda politica PSD si de planificare a activitatii politice pe care trebuia sa o desfasoare directorii de scoli in localitatile in care functioneaza". Aceasta a mai continuat: "In cei doi ani de la preluarea mandatului, m-am preocupat de problemele ramase nerezolvate din anii anteriori, solutionind o mare parte dintre acestea. Problemele sint ale sistemului, nu numai ale Brailei, asa cum se acrediteaza in articolele aparute la adresa mea".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro