Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Inspectorul" retelei de canalizare: robotelul amfibiu

* Compania de Utilitati Publice Dunarea Braila are in dotare un laborator mobil, care include un robot teleghidat * de forma cilindrica, lung de 80 cm, robotelul face inspectia conductelor de canalizare si depisteaza orice problema din retea

Compania de Utilitati Dunarea are de putina vreme un salariat perfect din toate punctele de vedere. Nu are nume si nici porecla, dar raspunde perfect la comenzi. Munceste pe te miri ce, nu cere pauze, majorari de salariu ori concediu de odihna, se descurca de minune in conditii de lucru foarte grele, o face si pe scafandrul si peste toate, la nevoie, este si spion. Mai mult este neamt, dar prin adoptie a devenit brailean. Ca sa nu se simta nimeni complexat de atatea calitati concentrate intr-o singura persoana, am sa dezvalui faptul ca este vorba despre un robot. O masinarie sofisticata, de productie germana, un amfibiu pe patru roti, teleghidat, dotat cu o camera video performanta, care este introdus pe conductele de canalizare cu scopul de a depista cu exactitate locul unde exista probleme in retea. Robotelul are forma cilindrica, lungime de circa 80 cm, este dotat cu o camera video mobila si poate intra pe conducte cu diametru incepand de la 150 mm pana la 1.500 mm. A costat aproape 150.000 euro dar merita, spun cei de la compania de utilitati, foarte incantati de achizitie. Practic, face parte dintr-un laborator mobil cu care compania a fost dotata, alaturi de alte utilaje, din fonduri europene de preaderare in cadrul programului ISPA. In cursul zilei de ieri, laboratorul mobil l-a pus din nou la incercare intr-o misiune de spionaj. Practic, se incerca depistarea unui bransament ilegal la reteaua publica de canalizare. In loc de excavatoare, lopeti si tarnacoape, echipa de lucru de la compania de utilitati a venit cu laboratorul mobil si o autospeciala pentru a pregati terenul de lucru micutului robot. Procedura este mult mai simpla: cu ajutorul autospecialei s-a curatat conducta ce urma a fi verificata, dupa care a intrat in actiune laboratorul mobil ape uzate de inspectie tehnica video. Acest laborator este deservit de trei persoane, dintre care una sta la pupitrul de comanda al robotului si ghideaza masinaria prin bezna conductelor. "Robotul este dotat cu o camera video cu mobilitate foarte mare: 360 de grade rotire in jurul axului si 270 de grade stanga-dreapta. Este introdus pe conducta, ii aprindem luminile si prin ghidare din pupitru inainteaza pe conducta si filmeaza tot. Astfel, in timp util, putem diagnostica foarte multe dintre problemele cu care ne confruntam in exploatarea retelei de canalizare", a explicat operatorul robotului, Adrian Ionescu. La randul sau, Nicolae Tarau, directorul diviziei apa-canal municipiu din cadrul Companiei, a completat: "Avantajele utilizarii acestui laborator sunt mari. De exemplu, nu mai este nevoie sa sapam pe toata lungimea unei conducte pentru a depista o spartura. Introducem printr-un canal robotul si cu ajutorul acestuia inspectam conducta pe toata lungimea ei. Pe ecranul monitorului, unde sunt afisate toate datele receptionate de la robot, printre multiplele coordonate se numara si lungimea in interiorul conductei unde este depistata, eventual, o spartura. Pentru reparatie, daca este necesar, se va sapa doar in zona indicata in urma inspectiei video ceea ce, repet, prezinta un avantaj enorm in comparatie cu vechile metode de lucru". Reamintim ca CUP Dunarea beneficiaza in cadrul programului ISPA de dotari de ultima generatie in exploatarea retelei de canalizare. Alaturi de laborator, compania a mai primit doua autospeciale, doua buldo-excavatoare si patru autoutilitare pentru interventii.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii