Mergi la conţinutul principal

Inspectorii si managerii de resurse umane - o necesitate pentru firmele dornice de dezvoltare

Intrarea in Uniunea Europeana inseamna extinderea oportunitatilor, dar si a riscurilor pe piata muncii. Concurenta impune regulile. Atit angajatii, cit si agentii economici cauta solutiile cele mai bune intr-o economie in schimbare si de aceea se impun politici anticipative in ceea ce priveste forta de munca. Salariile sint intr-un razboi rece dintre est si vest. Pe masura ce unele ocupatii dispar de pe piata muncii, altele devin din ce in ce mai cautate. Un asemenea exemplu este cel referitor la posturile de inspector resurse umane si manager resurse umane.

Managerii de resurse umane trebuie sa fie buni psihologi

Zeci de firme brailene au ales sa-si trimita salariatii din acest compartiment la specializare din cauza fluctuatiei fortei de munca. Se poate observa cu usurinta ca au aparut deja pe piata companii care fac cite 600 de angajari o data. Pentru firmele mari cu puncte de lucru in toata tara, angajarile in posturile de conducere sint facute de conducerea companiei mama care trebuie sa aiba o politica de personal bine definita.
Daca inspectori de resurse umane pot fi si tinerii, pentru ocupatia de manager resurse umane este nevoie de persoane cu experienta, buni psihologi, buni cunoscatori ai diferitelor profiluri de salariati astfel incit acestia sa poata veni cu un punct de vedere pertinent, profesionist, atunci cind conducerea companiei le solicita parerea in legatura cu potentiali angajati. "In cadrul unui proiect cu fonduri europene Phare 2004 am derulat in acest an atit cursuri pentru inspectori resurse umane cit si pentru manageri resurse umane. E un post din ce in ce mai cautat pe piata muncii atit de firmele mari cit si de cele mici si mijlocii. Zeci de agenti economici au decis sa-si trimita oamenii la cursurile de specializare. Pentru postul de inspector resurse umane, cei interesati trebuie sa aiba minim studii liceale. Ei invata cum sa completeze un contract de munca, ce inseamna actele aditionale, cum sa opereze in carnetele de munca, in cazul in care acestea sint pastrate la societate, cum sa intocmeasca registrul salariatilor in format electronic. Tot pentru ei exista un modul in care invata sa calculeze salariile. Cursul dureaza 40 de ore si include atit ore de teorie, cit si de practica, in sensul ca fac simulari. Inspectorii de resurse umane invata ce trebuie sa faca atunci cind inceteaza un contract de munca", ne-a declarat Gabriela Huiu, director executiv al Fundatiei "Munca si Prosperitate".
In ceea ce priveste ocupatia de manager resurse umane, solicitantii trebuie sa aiba studii superioare, dar si experienta in domeniu. Cei interesati sa urmeze aceste cursuri sint chiar managerii firmelor. In cadrul cursurilor, acestia invata cum sa recruteze personalul, cum sa faca un buget referitor la cheltuielile cu forta de munca. "Cei mai eficienti sint cei care sint buni psihologi, dar si cei cu pregatire juridica. In general, managerii sint persoanele care stiu de ce au nevoie in firma si tot la curs invata care sint schemele de motivare a angajatilor. Acum nu mai vorbim doar de salariu, ci de pachete salariale care pot include: tichete de masa, telefon, masina de serviciu, dar si o pensie facultativa, alta decit pilonul II obligatoriu", a mai precizat Gabriela Huiu.

Fluctuatia fortei de munca este mai mare in rindul tinerilor


Angajatorii braileni considera o necesitate posturile de inspector sau manager resurse umane din cauza schimbarilor de pe piata muncii. "Daca inainte salariatele din compartimentul resurse umane lucrau dupa ureche, asa cum era sistemul vechi, dupa ce au mers la calificare au venit cu tehnici noi. Decizia finala in ceea ce priveste angajarile apartine directorului general. Avind in vedere schimbarile de pe piata muncii pot spune ca a devenit o prioritate politica de personal. Avem nevoie de oameni specializati. De cind a aparut concurenta cu tarile din vest, foarte multe persoane au plecat. Tinerii sint cei care vor mai mult si pleaca la salarii de 1500 - 2000 de euro. Se specializeaza un an, doi, la noi si apoi pleaca", ne-a declarat Liviu Lazarec, director economic al TMUCB Braila. Acelasi lucru l-au subliniat si reprezentantii firmei Secret Prod SRL care spun ca au optat pentru aceste cursuri din cauza fluctuatiei de pe piata fortei de munca. In ultimul timp au aparut si cursuri de manager de proiect. Acestea se adreseaza persoanelor care trebuie sa intocmeasca planuri de dezvoltare a firmei. La curs, ei invata si cum sa scrie proiecte astfel incit sa obtina fonduri europene. Intr-o piata a muncii in schimbare, politica anticipativa a fortei de munca, dar si productivitatea devin prioritare.

Nu exista cursuri postuniversitare sau de masterat in managementul resurselor umane

Desi cererea de specialisti este mare, institutiile de invatamint superior din Braila nu ofera asemenea speializari nici in cadrul cursurilor pstuniversitare, nici la masterat. Deocamdata, doar la Universitatea Brancoveanu" se desfasoara un curs de perfectionare finantat de Phare de care beneficiaza 40 de angajati dn IMM-urile brailene. Proiectul se intituleaza "Program de perfectionare in managementul Resurselor Umane". Coordonatorul acestuia, conf. univ. dr. Liliana Gherman, a spus ca s-a initiat acest proiect in urma studierii pietii fortei de munca. Au constatat ca toate intreprinderile, indiferent de sectorul in care activau, aveau probleme cu forta de munca. Asa ne-am gindit sa realizam acest proiect care sa contribuie la imbunatatirea calitatii resurselor umane in vederea eficientizarii activitatii intreprinderilor. Pentru realizarea lui am studiat si analiza SWOT realizata de Agentia pentru Dezvoltare. Principala activitate prevazuta in proiect este organizarea unor sesiuni de instruire in cadrul carora vor fi prezentate cele mai noi practici si metode in domeniul managementului resurselor umane. Se perfectioneaza 40 de angajati din IMM-urile brailene, femei si barbati, indiferent de virsta acestora. Noi nu ne orientam spre activitatile pe care trebuie sa le faca un inspector de personal, ci spre activitatile unui manager de resurse umane", a explicat conf. univ. dr. Liliana Gherman.
Pentru tineri specializarea in domeniul resurselor umane se face in timpul facultatii, insa pentru cei care nu vor sa urmeze o facultate cu profil economic, aceste cursuri de perfectionare sint singura solutie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro