Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Inspectoratul Scolar Judetean a fost PD-izat

Consilierul judetean PSD, Viorel Mortu este de parere ca PD face o mare greseala instalind in posturi de inspectori scolari numai simpatizanti ai acestui partid. Acesta este convins ca modul acesta de actiune al PD si implicit al sefului Inspectoratului Scolar Judetean, Lilliana Tudoran, se va solda numai cu esecuri, care au inceput sa se observe inca de pe acum: "De un an si jumatate s-au terminat toate proiectele derulate in perioada in care a fost PSD la guvernare. Ei bine, de un an si jumatate actuala conducere nu a inceput nici un proiect . Daca in urma cu doi ani Braila atragea de la nivel central cite 3 - 4 milioane de dolari pentru educatie, acum nu a reusit decit sa aduca 2 - 300.000 de dolari. Asta spune destule, nu?". Acesta a mai adaugat ca, in contextul in care, din punctul sau de vedere, s-a reusit PD-izarea ISJ, fara sa se tina cont de faptul ca unii dintre inspectori nu au calitatile si experienta necesara unui astfel de post, atunci nici nu trebuie sa se mai astepte cineva la performanta in domeniul educational, la Braila: "Daca inainte ne situam mereu pe locurile 10 - 15 in tara, acum sintem deja pe 30 si ne ducem in jos. Pai, cum e posibil ca sa ii acorde unui colegiu precum “Murgoci”, care e pe locul 26 in tara, numai calificativul “bine”. Deja numarul de elevi care nu au dat examenul de capacitate a fost anul acesta de jumatate de generatie. Nici nu s-au mai format citeva zeci de clase. Pai, ce inseamna asta?". Acesta s-a aratat deranjat de faptul ca la examenele pentru posturile de inspectori, singura care a acordat note sub 7 candidatilor care nu erau simpatizanti PD a fost Lilliana Tudoran: "Toate notele cu care s-a picat au fost date de doamna inspector general, ceilalti au fost corecti. Dar cum sa dea astfel de note si sa spuna ca orele pe care le fac la clasa profesorii si inspectorii nu sint bine pregatite, ca manualele si cartile pe care le publica unii dintre colegii nostri nu sint bune - desi sint recunoscute si apreciate pe plan national - in contextul in care, daca i s-ar aplica aceleasi norme pe care le-a aplicat si dumneaei ar pica cu brio. Nu poti sa te pronunti asupra unor chestiuni, in contextul in care nu ai publicat nimic, nu ai tinut in viata ta ore la o clasa normala de copii, nu ai scris vreun rind vreodata, nu ai avut tangenta cu clase din invatamintul normal. Doamna Tudoran e logoped. Pe mine nu ma intereseaza complexele culturale ale doamnei, dar daca i s-ar aplica aceleasi exigente ar fi prima dintre profesori care nu ar lua concursul". Viorel Mortu a mai adaugat ca in acest moment cancelariile sint inca in stare de soc, dar ca, in scurt timp, probabil ca profesori si directori de scoli vor reactiona impotriva a ceea ce se intimpla in ISJ Braila. La rindul sau, consilierul municipal Doru Damian a facut un apel catre sindicatul din invatamint sa ia atitudine fata de epurarea politica aplicata in cadrul ISJ Braila de actuala conducere a institutiei: "E cazul ca sindicatul sa intervina. Vad ca pina acum nu are nici o reactie, desi e vorba nu numai de membri PSD dati la o parte ci si de membri PNL. Au ramas numai democratii. Si in curind vin concursurile pentru posturile de director. Sa vedeti acolo ce grozavii o sa fie".




Categorie articol: 

Comentarii