Mergi la conţinutul principal

Inspectoratul Şcolar pregăteşte reorganizarea reţelei şcolare. Se anunţă comasări de şcoli

• în cadrul unei conferinţe de presă, prof. Viorel Botea a declarat că schimbările sunt necesare deoarece populaţia şcolară a scăzut în ultimii ani, iar statisticile arată că vor continua să scadă • noile măsuri vor fi aplicate începând cu anul şcolar 2021-2022 şi, conform simulărilor efectuate, doar 24 profesori ar avea probleme cu încadrările

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila lucrează la o propunere de reorganizare a reţelei şcolare. În urma unei conferinţe de presă organizate miercuri, 20 noiembrie, prof. Viorel Botea, inspectorul şcolar general, a anunţat că sunt şcoli care nu mai pot îndeplini criteriile necesare pentru a-şi păstra personalitatea juridică, respectiv de a avea minim 300 elevi, iar statisticile arată că populaţia şcolară este în scădere şi va continua să se menţină în acest trend. Din acest motiv, unităţile unde numărul copiilor este sub limita legală vor fi comasate, însă deciziile finale se vor lua după consultările cu directorii de şcoli, părinţii şi autorităţile locale, care au loc în perioada aceasta. La conferinţa de presă au fost prezenţi şi inspectorii şcolari generali adjuncţi Dan Gheorghiţă şi Romeo Mocanu.

“După ani în care au fost numeroase discuţii, probleme financiare, nu numai, probleme cu numărul de copii, cu încadrările, cu normare, probleme specifice tehnice, dar şi umane, printr-o analiză foarte serioasă pe care am făcut-o de la începutul anului şcolar, ne-am hotărât să lansăm opiniei publice, pentru studiu, pentru sprijin şi pentru informare, o nouă reţeţă şcolară care nu se va aplica decât începând cu anul 2021-2022. Şi vă spun de ce? Pentru că sistemul trebuie pregătit, sistemul trebuie să ştie tot ceea ce gândim să facem şi, mai mult decât atât, împreună cu autorităţile locale, cu toţi colegii, cu asociaţiile de părinţi, cu asociaţiile elevilor, să găsim cea mai bună soluţie vizavi de propunerea pe care noi o vom face. Şcolile trebuie să intre în legalitate. Legalitate înseamnă 300 de copii pentru fiecare şcoală cu personalitate juridică”, a declarat prof. Viorel Botea, inspectorul şcolar general.

Acesta a spus că nu se pune problema să se închisă şcoli, însă susţine că se vor face comasări, totul cu scopul de a oferi elevilor cele mai bune condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea. Mai mult, acesta a afirmat că profesorii titulari nu vor fi afectaţi de aceste schimbări care vor avea loc la reţeaua şcolară, iar soluţii s-au găsit şi pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

“Colegii noştri titulari trebuie să îşi păstreze catedrele pentru a nu crea niciun fel de bulversare în sistem. Şi spun acest lucru deoarece am făcut simularea vizavi de încadrarea profesorilor şi vreau să vă spun că din tot sistemul educaţional, conform simulării noastre, în momentul de faţă ar fi 24 de profesori care ar avea probleme cu încadrările, ceea ce înseamnă un număr infim vizavi de importanţa acţiunii pe care noi vrem să o facem. De asemenea, nu există nicio persoană din nedidatic şi didactic auxiliar care să fie disponibilizată. Am reuşit să facem toate realocările în instituţiile care ar rămâne cu personalitatea juridică în aşa fel încât niciun om nu va fi disponibilizat. Şi eu cred că acesta este un lucru extraordinar de important. Această reţea şcolară din momentul de faţă nu mai rezistă din punct de vedere material şi uman mai mult de un an. Noi am analizat această situaţie, pe toate compartimentele, şi am ajuns la această concluzie profesionistă. Nu închidem şcoli! Comasăm!”, a completat acesta.

Viorel Botea a spus că proiectul de reorganizare a reţelei şcolare, cu exemple concrete de comasări, va fi făcut public în luna decembrie. De asemenea, acesta le-a declarat jurnaliştilor că mai lucrează la un proiect privind implementarea unui program de tip after-school în toate şcolile din municipiu şi judeţ.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro