Mergi la conţinutul principal

Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi

IGPR a lansat, în ziua de 15 aprilie, campania naţională de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor "Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi", care se va desfăşura în perioada aprilie- septembrie. În cadrul activităţilor desfăşurate, oamenii legii vor transmite recomandări cu caracter preventiv, pentru promovarea mesajelor urmând să fie distribuite 150.000 de flyere şi 5.000 de afişe. "De asemenea, pentru promovarea mesajelor preventive, vor fi realizate un microsite, un clip video, care va fi distribuit prin reţeaua internet, un spot video realizat de o trupă umoristică, iar 18 imagini reprezentative vor fi distribuite prin reţelele de socializare. În vederea diseminării mesajelor destinate prevenirii tâlhăriilor, furturilor din locuinţe şi a furturilor de şi din auto, se vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă. Pe parcursul întâlnirilor, vor fi prezentate o serie de măsuri de prevenţie privind protejarea patrimoniului propriu", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.
Potrivit poliţiştilor, infracţiunile contra patrimoniului sunt favorizate de factori socio-economici (şomajul, lipsa unor soluţii de reintegrare socială, degradarea mediului educaţional şi legislativ). Unii cetăţeni pică însă în plasa infractorilor pentru că tratează cu superficialitate măsurile de protecţie recomandate de poliţie, gândindu-se în primă fază că ei nu vor fi atacaţi de hoţi sau tâlhari. Anul trecut, la nivelul IPJ Brăila s-au înregistrat mai puţine infracţiuni de furt şi tâlhărie. În 2013 au fost sesizate 3.575 infracţiuni de furt, cu 61 mai puţine decât în anul anterior. Totuşi, anul trecut a crescut numărul furturilor din societăţi comerciale, mai ales din magazine alimentare şi supermarket-uri. Furtul de componente din exteriorul autoturismelor parcate a fost de asemenea în creştere.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro