Mergi la conţinutul principal

Infractori cu educatie

Desi parintii se straduiesc sa le asigure un trai decent si sa le dea o educatie cit mai buna, din plictiseala sau din teribilism, tot mai multi tineri de familie buna se apuca de prostii. Nu exista adolescent care sa nu se revolte uneori impotriva autoritatii, raspunde obraznic, nu vine acasa la ora stabilita, nu-si asculta parintii sau profesorii. Exista insa multi tineri care nu mai pot fi struniti de parinti, incep sa aiba comportamente incontrolabile si chiar periculoase, trecind astfel in extrema infractorilor.
La nivelul judetului Braila, in primul semestru al acestui an, 116 minori au fost invinuiti pentru comiterea de infractiuni, numarul fiind in scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut, cind au fost inregistrati 167 de minori cu activitate infractionala. Este adevarat ca cea mai mare parte a minorilor care comit infractiuni provin din familii dezorganizate, motivele care ii determina pe acestia sa se apuce de furturi, tilharii sau fapte mai grave, fiind lesne de inteles. Mai grav este ca si tinerii care traiesc in familii normale isi aleg de multe ori anturaje nepotrivite si din dorinta de a se da mari si a fi remarcati de parintii care sint prea ocupati ca sa le asculte problemele, incep sa comita diverse infractiuni. Mai mult, unii tineri nici macar nu constientizeaza gravitatea faptei comise si nu considera ca aceasta este de natura penala. Psihologii considera insa ca de comportamentele deviante ale copiilor sint vinovati si parintii care nu le ofera afectiune, in acest caz minorii se refugiaza printre colegi si prieteni, care, cred ei, ii inteleg si ii sprijina. Si daca si-au ales anturajul gresit, drumul pina la comiterea unei infractiuni este destul de scurt.

Tinerii vor sa fie bagati in seama

Motivele care ii determina pe copiii care provin din familii organizate sa comita infractiuni, mai mult sau mai putin grave, sint diverse, pornind de la anturaj pina la nevoia de a fi bagati in seama. Parintii au si ei partea lor de vina, deoarece sint atit de ocupati cu activitatea cotidiana incit uita de afectiunea si atentia pe care trebuie sa o acorde copiilor. Psihologul Marian Taifas ne-a explicat ca pentru asemenea cazuri nu poate fi dat un singur motiv clar, realitatea demonstrind ca de fiecare data este vorba despre o conjunctura de factori, care se aduna si il determina pe tinar sa comita asemenea acte.
"Traind in mediul unei familii organizate, au tot ce le trebuie, mai putin afectiunea parintilor. Atunci face cite o boacana tocmai pentru a le atrage atentia. Trebuie vazut cit de responsabil este tinarul de fapta sa, daca o considera o fapta penala. Distinctia dintre interzis si permis este foarte labila, ei au tendinta de a refuza niste norme sociale. Ii facem sa intre in sfera infractionalitatii, le atirnam tinicheaua de coada si le zicem “infractori minori”, nu as fi de acord cu aceasta sintagma pentru ca minorii isi insusesc aceasta formulare si se comporta ca atare. Multi copii de familie buna pleaca de acasa. De ce? Aceasta intrebare trebuie sa ii preocupe pe parinti. Copilul pleaca de acasa pentru ca mama si tata nu au timp de el. Consider ca acest tinar vrea sa traga un semnal de alarma, ca exista. Nu le tin partea, dar aparitia unui astfel de comportament deviant este un semnal de alarma pentru a fi bagat in seama. Copilul vine acasa, incearca sa stea de vorba cu parintii, tata spune ca vrea sa vada stirile, mama ca vrea sa se uite la un film, iar tinarul se retrage in camera lui, intra pe internet, sta de vorba cu prietenii care il inteleg", a precizat Marian Taifas.
O alta cauza care ii determina pe tinerii de familie buna sa se apuce de prostii pentru care platesc, mai devreme sau mai tirziu, este curiozitatea. Virsta adolescentei si cei din jur ii determina sa isi doreasca senzatii tari, se baga in chestii cit mai puternice, fumeaza, consuma bauturi alcoolice si spun ca traiesc viata la maxim. Psihologul Taifas a mai spus ca acesti tineri, carora familia le ofera totul, au tentinta de a-si alege exact acele anturaje cu care parintii nu ar fi de acord, tocmai din curiozitate. "Acesti copii sint crescuti in medii elevate, dar totusi vor sa cunoasca anturaje cit mai colorate. Ne trezim ca ai nostri copii se descurca in toate mediile sociale, dar este important sa vedem de ce o fac, noi parintii sintem vinovati. Copilul tinde sa isi aleaga un anturaj care nu le convine parintilor. Mama vrea sa il vada aranjat, parfumat, el vrea sa umble cu blugii rupti, vrea sa fie altfel, diferit. In astfel de cazuri parintii trebuie sa recunoasca faptul ca au o problema, deoarece nu conteaza cite cazuri de acest gen exista, daca este unul sau o mie. Sintem o entitate, daca este un singur caz este suficient. Ce sa fac pentru a-l determina pe copil sa nu mai greseasca? Asta trebuie sa se intrebe fiecare parinte. Fiecare copil are o motivatie cind comite o fapta, daca stam si il ascultam, poate ii dam dreptate", a precizat psihologul Marian Taifas.

Fiul unei grefiere s-a apucat de furat masini

De exemplu, faptul ca mama este grefiera la Judecatoria Insuratei nu l-a impiedicat pe un tinar de 17 ani, din Baraganu, sa sustraga cinci masini de pe raza localitatii de domiciliu, in decurs de un an. Desi era minor, deci nu avea permis de conducere, A. Maciuca s-a urcat totusi la volanul masinilor furate, a facut o plimbare, dupa care le-a abandonat in diverse zone. Mai mult, ultima data a condus un autoturism pe drumurile publice dupa ce consumase bauturi alcoolice, punind in pericol viata proprie, dar si a celorlalti participanti la trafic. Baiatul are la activ cinci dosare penale pentru comiterea infractiunilor de furt calificat si conducere fara permis, la care se mai adauga si altele, cum ar fi violare de domiciliu sau refuzul de a i se recolta probe biologice de singe, pentru stabilirea gradului de alcoolemie.

Aproape 3.000 de minori au parintii plecati in strainatate

Faptul ca tot mai multi parinti pleaca la munca in strainatate, este un alt motiv care ii poate determina pe copii sa aiba tulburari de comportament si chiar sa comita infractiuni. Desi ramin in grija bunicilor sau a rudelor, copiii cresc si se dezvolta lipsiti de afectivitatea parintilor aflati la distanta, care le trimit totusi bani sau cadouri si le promit ca se vor intoarce curind acasa. Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) i-au fost comunicate 215 cazuri de minori ai caror parinti sint plecati in strainatate, dar situatiile sint de ordinul miilor.
In baza de date a Inspectoratului Scolar Judetean figureaza aproximativ 2.787 de elevi cu parintii aflati pe meleaguri straine. Cei mai multi sint din mediul urban, 2.280, in timp ce in mediul rural sint doar 507. Cele mai multe cazuri au fost inregistrate la Liceul cu Program Sportiv, 161 de elevi, Liceul de Arta, 119 elevi si Colegiul Economic "Ion Ghica", 96 de elevi. Majoritatea copiilor au fost lasati in grija rudelor. Dirigintii si directorii scolilor cunosc fenomenul, iar elevii care se afla in aceasta situatie sint in atentia cadrelor didactice. In cazul in care se inregistreaza tulburari de comportament, minorii beneficiaza de consiliere psihologica.

CASETA 1

Sute de parinti si profesori au sesizat Protectia Copilului din cauza devierilor comportamentale ale unor minori


In evidenta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) au fost inregistrate, in perioada 2006 - 2007, aproximativ 600 de cazuri de copii cu comportament deviant din punct de vedere psihosocial. Dintre cei 430 inregistrati in anul 2006, pentru 53, Parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale pentru faptele comise din cauza ca autorii sint minori. Cele mai frecvente fapte antisociale savirsite de copii sint furturile, tilhariile, o parte dintre ele fiind comise cu participarea unor persoane adulte. In alte 98 de cazuri, DGASPC s-a autosesizat. Interesant este ca nu mai putin de 279 de sesizari vin de la parinti si de la cadre didactice, care s-au adresat reprezentantilor institutiei brailene deoarece nu se mai descurca in relationarea cu copiii. Dintre cele 279 de cazuri, 150 sint din familii organizate, in care sotii obtin venituri suficiente. Probleme intervin deoarece acestia sint foarte ocupati in timpul zilei. Asadar, vorbim de copii din familii care cistiga bine, fie in tara, fie in strainatate, dar care, din pacate, nu petrec suficient timp cu parintii. De multe ori apare situatia in care copiii se apropie de grupuri de prieteni care au o influenta nefasta asupra lor si parintii devin neputinciosi. "In cadrul institutiei noastre, minorii primesc consiliere psihologica. Conform Legii nr. 272/2004, Comisia pentru Protectia Copilului poate stabili masura supravegherii specializate pentru minorii care au savirsit fapte antisociale si nu raspund penal. Masura supravegherii specializate consta in mentinerea copilului in familia sa cu conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii cum ar fi: frecventarea cursurilor scolare, utilizarea frecventa a unor servicii de zi, urmarea unor tratamente medicale, participarea la consiliere psihologica sau la psihoterapie. De asemenea, tinerilor li se poate interzice sa frecventeze anumite locuri periculoase sau de a avea legaturi cu anumite persoane care au o influenta negativa asupra lor. Pentru a diminua numarul cazurilor de acest gen, in cel mai scurt timp vom deschide un modul pentru readaptarea copiilor cu probleme psihosociale, care va avea o componenta de zi si una rezidentiala. Cei care au familii vor beneficia de servicii de zi, seara revenind in familie, iar ceilalti vor ramine in noul amplasament atit ziua, cit si noaptea", ne-a declarat Simona Cimpoae, purtator de cuvint al DGASPC Braila. In luna septembrie a.c., in evidentele institutiei exista 8 cazuri nou intrate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro