Mergi la conţinutul principal

Infiintarea Grupurilor de Actiune Locala, necesara pentru obtinerea de finantari UE

Este nevoie de infiintarea Grupurilor de Actiune Locala, pentru a accesa finantari pentru un anumit gen de proiecte, de la Uniunea europeana, iar in Braila, deocamdata, nu exista nici macar un astfel de grup. Este declaratia Elenei Banica, director in cadrul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Braila, care a cerut sprijinul Prefecturii, pentru a stimula interesul primarilor, in aceasta privinta. Banica a explicat ca sprijinul UE in domeniul dezvoltarii rurale va veni pe doua directii, fonduri complementare, fonduri structurale: "Fondurile complementare se vor aplica pe doi piloni: plata directa si pilonul doi, respectiv investitii in dezvoltarea rurala, reprezentind aproximativ 7,5 miliarde euro. Actul prin care se va desfasura acest sprijin va fi planul national de dezvoltare rurala. Acest plan va cuprinde o serie de patru masuri, fiecare cu anumita alocare financiara, iar una dintre acestea implica infiintarea Grupurilor de Actiune Locala (GAL). Mai exact, este vorba despre infiintarea de parteneriate public-privat din care partea publica sa reprezinte mai putin de 50% si partea privata, restul. In partea privata pot fi atrase unitati din invatamint, banci, ONG-uri. Judetul Braila este singurul din tara in care inca nu s-a facut depistarea teritoriilor unde sa fie facute GAL-uri. GAL vor fi cele care vor stabili prioritatile localitatilor, iar primarii vor fi pionii principali, daca vor fi interesati sa infiinteze aceste GAL. Noi sintem dispusi sa venim in teritoriu si sa prezentam noi aceste detalii, pentru accesarea de proiecte pe infrastructura etc.".
"Chiar daca nu-i intereseaza pe primari, ii interesam noi! Incepeti o campanie, mergeti prin localitati si prezentati-le oamenilor toate detaliile, pe aceasta tema! Daca este nevoie, va vom da si noi oameni de la Prefectura, si demarati actiunea", a comentat prefectul Nicolae Mitroi.
Potrivit directorului Banica, GAL-urile trebuie sa reprezinte comunitati care au peste 5.000 de locuitori, astfel incit comunele cu populatie mai redusa se pot asocia, si-si pot stabili prioritati comune, precum retele de apa potabila, de gaze, modernizari de drumuri, etc.
.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro