Mergi la conţinutul principal

"Indiferent de locul unde evoluam, plecam la drum cu acelasi gind, acela de a cistiga"

Dupa victoria obtinuta de Oltchim la Brasov lupta pentru titlu s-a incheiat, trupa lui Tadici fiind deja campioana desi au mai ramas de disputat inca noua etape. Ramine insa deschisa cea pentru ocuparea celorlalte patru locuri care asigura participarea in cupele europene.
Angrenata cu sanse foarte mari pentru un loc intre primele sase formatii ale campionatului, HC Dunarea se va deplasa la Baia Mare cu un singur obiectiv, acela de a obtine toate punctele puse in joc.
Deoarece distanta dintre cele doua orase este foarte mare, conducerea gruparii brailene a luat masuri speciale pentru acest meci si a hotarit ca drumul pina la Baia Mare sa se faca in doua transe. HC Dunarea a plecat, ieri, la prinz cu destinatia TG. Mures urmind ca astazi dimineata, dupa micul dejun, sa parcurga cei aproximativ 200 de kilometri pina la Baia Mare.
Odata ajunse la destinatie, jucatoarele brailene vor efectua un antrenament chiar in sala "Lascar Pana", acolo unde duminica vor da piept cu HCM-ul din localitate.
"Nu imi este frica de replica gazdelor, cit imi este de drumul foarte lung si obositor. Am luat insa masuri de siguranta, iar la ora jocului sper ca toate jucatoarele noastre sa fie in plenitudinea fortelor. Ca de obicei, indiferent de locul unde evoluam, plecam la drum cu acelasi gind, acela de a cistiga" a declarat profesoara Alexandrina Soare.

Handbalistele brailene au cistigat la limita in tur

HC Dunarea s-a impus la limita, 26-25, in etapa a cincea a turului la Braila dupa ce a condus cu 15-11 la pauza, iar motivele scorului strins de la finalul meciului nu au stat numai in valoarea adversarei, ci mai mult in maniera in care gazdele au abordat jocul in repriza a doua.
Handbalistele brailene au controlat jocul si au condus pina in minutul 51, cind HCM-ul din Baia Mare a restabilit egalitatea la 21-21. Experienta antrenoarei Alexandrina Soare si interventiile sale asupra echipei au avut impactul scontat si HC Dunarea s-a impus in cele din urma cu 26-25, golul victoriei brailene fiind marcat de Janina Luca in ultimele secunde ale partidei.

Etapa a18-a programeaza meciurile:
HCM Baia Mare - HC Dunarea Braila
"U" Jolidon Cluj - Tomis Constanta
Muresul Tg.Mures - Astral Posta Cilnau
Universitatea Timisoara - CSM Cetate Deva
Rapid CFR Bucuresti - Rulmentul Brasov
Oltchim Rm.Vilcea - HC Zalau
HCM Roman - HC Otelul Galati

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro