Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Incidente la vot: două buletine de același tip băgate în urnă de o alegătoare și primar acuzat că a transportat ilegal alegători către o secție

* potrivit datelor transmise de la Poliția Brăila, la o secție de votare din municipiu un alegător a primit, din eroare, două buletine de vot pentru alegerea candidatului la Primărie * în mediul rural, un primar ar fi transportat alegătorii la vot, iar polițiștii au fost sesizați și fac cercetări * este vorba despre primarul din Făurei, care ne-a declarat că, din punctul său de vedere, nu a făcut nimic ilegal

 

 

 

 

Este ziua de vot, astfel că reclamațiile de natură penală nu lipsesc. De la începutul procesului de votare și până în jurul orei 17.00, la nivelul județului Brăila s-au primit 28 de sesizări referitoare la posibile contravenții și infracțiuni electorale, dar majoritatea nu s-au confirmat, a precizat agent Geanina Niculae din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Cu privire la 9 dintre acestea polițiștii continuă cercetările. Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale și întocmite două dosare penale. Potrivit datelor transmise de la Poliția Brăila, la o secție de votare din municipiu un alegător a primit, din eroare, două buletine de vot pentru alegerea candidatului la Primărie. Într-o comună din județ, un primar ar fi transportat alegătorii la vot, iar polițiștii au fost sesizați și fac cercetări. Nu ni s-a transmis despre ce comună este vorba.

La o secție de votare din Municipiul Braila un alegător a primit, din eroare, două buletine de vot pentru alegerea candidatului la primărie. Acesta le-a ștampilat pe amândouă și le-a introdus în urna de vot. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot. Am fost sesizați cu privire la faptul că un primar din județ transporta alegătorii la vot cu autoutilitara primăriei. În urma cercetărilor s-a constat că acesta a folosit vehiculul, fără drept, în interes personal, în cauză fiind intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Alegătoarea din municipiu care a băgat în urnă două buletine de vot pentru alegerea primarului ne-a spus că a realizat că a făcut acest lucru abia după ce faptul a fost consumat și că de vină ar fi ”nebunia” cu respectarea măsurilor de protecție anti - Covid din secția de votare. ”Nu mi-am dat seama și am băgat de două ori la primar, i-am atenționat și am cerut un proces verbal să îmi dau semnătura, au zis că anulează ei, la secția nr. 60. Am apucat să le bag în urnă pe cele două pentru primar, ar trebuie să fie camere, să se vadă exact. Eu am pus ștampila pe două buletine de vot pentru primar. Am zis că sunt 4 buletine, apoi am observat că era și al 5- lea și am apucat să îl introduc în urnă. Dar am anunțat, că mi-am dat seama de greșeală. Ei sunt foarte ocupați, o nebunie totală, cu mănuși, dezinfectanți, sunt mai importante problemele Covid decât alegerile. De aici fiecare înțelege ce crea. Eu am cerut procesul verbal și am semnat”, ne-a declarat femeia (foto 1).

 

Incident în orașul Făurei: primarul în funcție, reclamat că aducea oameni la secția de votare

 

PSD-istul Ionel Voinea (foto 2) a precizat că este mâna unora dintre contracandidații săi, care l-au reclamat la Poliție, însă lucrurile nu ar sta chiar așa. Acesta a afirmat că a fost într-o vizită de lucru la primarul din Surdila Greci, PNL-istul Ionel Meiroșu, cu care ar fi vrut să discute despre oportunitățile de reabilitare a unui drum dintre cele două localități. Tot Voinea ne-a declarat că, la întoarcere, și-a luat două rude cu mașina, ambele surdo-mute, pe care într-adevăr le-a lăsat la secția de votare, însă fără a le influența în vreun fel posibilul vot. Primarul din Surdila Greci, liberalul Ionel Meiroșu, a declarat că într-adevăr a fost sunat de Voinea, care l-a căutat la Primărie, însă nu l-a găsit, astăzi. Revenind, Voinea a precizat că a dat declarații la Poliție, însă nu este nimic adevărat, mai mult că ar fi fost chiar culmea la 9.00 dimineața să aducă personal oameni la secțiile de votare, precizând că dacă dorea să facă un astfel de gest, logic, ar fi apelat la alte persoane.

Reprezetanții Biroului Electoral Județean Brăila ne-au confirmat faptul că Biroul de Circumscripție din orașul Făurei a înregistrat incidentul.

COAUTOR ARTICOL: 



Categorie articol: 

Comentarii