Mergi la conţinutul principal

Incendiu la Spitalul Judeţean

Câteva camere din corpul recent renovat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila au devenit de neutilizat, din cauza unui incendiu provocat, ieri dimineaţă, de unitatea interioară a unui aparat de aer condiţionat, aflată în sala de conferinţe de lângă secretariatul spitalului. Aparatul a luat foc, în jurul orei 7.20, de la un scurtcircuit, iar după ce a ars cu flacără deschisă o perioadă, a căzut pe trei scaune aflate lângă perete, ce s-au aprins imediat. Fumul gros, degajat de obiectele care ardeau, a alarmat personalul administrativ. Din fericire, angajaţii firmei ce asigură paza unităţii spitaliceşti nu s-au pierdut cu firea şi au acţionat imediat cu câteva stingătoare, astfel că, până să ajungă pompierii la faţa locului, flăcările erau deja domolite.
Focul a distrus doar unitatea interioară a aerului condiţionat şi cele trei scaune, însă sala de conferinţe, secretariatul şi un birou aflat în apropiere au nevoie de renovare, din cauza fumului ce a degradat varul de pe pereţi. Deoarece incendiul a fost stins în timp util şi s-a manifestat doar în corpul de clădire destinat personalului administrativ, nu a fost nevoie ca pacienţii să fie evacuaţi din saloanele spitalului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro