Mergi la conţinutul principal

Incendiatorul de la cafe-bar, cercetat sub control judiciar

Tânărul de 25 de ani, care a incendiat uşa unui cafe-bar, de supărare că a pierdut bani la "păcănele", nu a fost arestat preventiv.
Faţă de Mirel P. (25 de ani), din municipiu, reţinut pe ordonanţă pentru infracţiunea de distrugere, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Incendiatorul trebuie să stea liniştit şi să nu comită alte infracţiuni, pentru a nu risca să ajungă la arest.
Reamintim că, în seara zilei de 19 octombrie, cel în cauză, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a incendiat gardul locuinţei lui Georgel D., din municipiu, şi uşa de acces în cafe-barul acestuia.
Prejudiciul total cauzat este de 7.500 lei. Barul se afla la intersecţia Griviţei cu 1 Decembrie 1918.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro