Mergi la conţinutul principal

Incendiatorii autoturismului "Audi A4" au fost identificaţi

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea şefului Poliţiei Municipiului Brăila, au fost identificate persoanele care au incendiat un autoturism "Audi A4" în noaptea de 16 spre 17 noiembrie. Este vorba despre doi tineri brăileni care au vrut să se răzbune pe proprietarul autoturismului, Ionuţ P., întrucât acesta se împrietenise cu fosta iubită a unuia dintre incendiatori.
Astfel, a fost reţinut pe ordonanţă Adrian N. (24 de ani), din comuna Ulmu, domiciliat fără forme legale în municipiu şi se continuă căutările în vederea reţinerii lui Valentin M., de 22 de ani, din municipiu, care a dispărut de la domiciliu. De asemenea, există indicii că Valentin M. a condus autoturismul cu care se deplasau fără a fi posesor al permisului de conducere. "Poliţiştii au stabilit că cei doi au incendiat autoturismul, în baza unei înţelegeri anterioare, deoarece proprietarul autoturismului se afla la domiciliul fostei prietene a lui Valentin M. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de distrugere prin incendiere", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor.

În noaptea de 16 spre 17 noiembrie, la ora 00.40, un bărbat a sesizat la Poliţie faptul că pe strada Mecanizatorilor din municipiu, într-o parcare, un autoturism este cuprins de flăcări. Incendiul a fost lichidat de lucrători de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care, împreună cu echipa de cercetare de la Poliţia Municipiului Brăila, au stabilit că incendiul a fost provocat de o persoană necunoscută, la faţa locului fiind găsită o sticlă din plastic care emana miros de combustibil. Incendiul a afectat şi o maşină alăturată, prejudiciul total estimat fiind de 50.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro