Mergi la conţinutul principal

Incediu tinut sub control, la o instalatie nucleara din Canada

Un incendiu declansat, joi in laboratorul de cercetare nucleara Chalk River, situat la circa 100 de kilometri nord-vest de capitala Canadei, a provocat ranirea unei persoane, dar nu a pus in pericol mediul inconjurator, a anuntat compania proprietara a laboratorului, citata de AFP.
"Intr-unul din laboratoarele noastre a izbucnit un mic incendiu care dupa o ora era deja tinut sub control, iar apoi a fost izolat", a declarat purtatorul de cuvint al companiei de energia atomica din Canada (EACL), Dale Coffin.
El a precizat ca reactorul instalatiei nu a fost afectat si nu a fost eliberata nici o substanta radioactiva.
Compania furnizeaza tehnologie si servicii nucleare intreprinderilor publice care exploateaza centrale atomice in intreaga lume, dar mai ales in Ontario, provincie canadiana care depinde in mare parte de energia nucleara.
Un angajat al firmei a fost ranit usor, iar un pompier s-a intoxicat cu fum, potrivit conducerii companiei. "Pentru moment nu avem alte detalii privind cauzele incendiului, dar stim ca acesta este legat de o valva", a adaugat Coffin.
Sediul de la Chalk River al companiei EACL are 2.000 de angajati si dispune de mai multe cladiri. Compania sustine ca a deschis o ancheta privind cauzele incidentului si a contactat Comisia canadiana pentru energie nucleara.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro