Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Inca o zi in "Paradis"

M-am trezit dis de dimineata cu gindul sa fac ceva cu totul deosebit, ceva cum nu am mai facut poate de luni de zile. Ok, imi zic, hai sa ma pregatesc pentru o zi speciala, desi, oficial, nu este nimic deosebit, dar, chiar si asa, poate poate, trebuie sa gasesc eu ceva de facut, nu? Toate bune si frumoase. Cum este o zi de vineri, nu pot scapa de gura parintilor, ca doar este zi de scoala...cu mare greutate ma ridic din pat numai sa ma duc la scoala... Auzi tu ... cum sa te trezesti cu noaptea-n cap, cind este somnul mai dulce, si sa te duci la scoala? Ee, nu este chiar asa, dar nici nu pot spune ca am fost prea fericita cind am auzit ceasul sunind. Cu chiu cu vai ma ridic din pat si... hai! Da-i bataie! Un mic dejun copios, numai bun sa ma energizeze pentru inteaga zi, ca cine stie pe unde mai plec sau la ce ora ajung apoi acasa? Un dus foarte reconfortant si gata! Gata de plecare. La scoala. Pe drum ma intilnesc cu colegele mele care stau in acelasi cartier cu mine. De obicei nu-mi dau intilnire cu ele pentru ca nu imi place sa fiu presata de timp, imi place atit de mult sa lenevesc dimineata... Cinci minute pentru mine sunt mai mult decit importante! Ele, mai ceva decit mine! "Ti-ai invatat pentru lucrarea la...?" "Ee, mi-am invatat! Lasa ca imi mai amintesc eu ce ne-a predat profu’ data trecuta!" "Dar tu stii ceva?” “Ee stiu, ti-ai gasit si tu acuma! Dar tu stii ceva?" "Pai am o vaga idee despre lectiile alea..." Normal ca la lucrari toate luam peste 8,50 . "Pai da’ parca ziceai ca nu ti-ai invatat?" "Da’ si tu ziceai la fel!" "Ee, a picat exact ce stiam!" "Tot lectia aia o stiam si eu cel mai bine". Dar oare cum de ne nimerim toate ca am invatat exact lectia de la care a picat subiect pentru lucrare? Oare de ce ne mai mira micile minciuni? Logic ca nimeni nu recunoaste ca toceste acasa toata noaptea materialul pentru BAC...Nu de alta, dar s-ar putea sa le scada prestigiul! Pai cum asa? Cum sa inveti exact intr-a XII-a cind se spune ca numai tocilarii invata? Pentru ca ceilalti se bazeaza pe ... pai eu de unde sa stiu, oameni buni? Eu sunt “tocilara”, eu una m-am apucat de invatat! N-am de unde sa stiu pe ce se bazeaza ceilalti ... pe mamica si taticul? Pe intuitia de moment? Hm....nu stiu! Dar sa merg mai departe ... este vineri, aparent o zi ca toate celelalte. Numai ca eu imi doresc sa fac ceva deosebit, sunt ca oricare alta fata, vreau sa ma distrez intr-o vineri seara! Ce sa fac, ce sa fac? Daca nu v-ati dat inca seama, aceste ginduri imi trec prin minte la a treia ora, cind deja murim toti de plictiseala. Ne uitam pe fereastra, este asa de frumos afara... "Hai sa plecam cu totii de la ora urmatoare, vreti?", propune cineva prin clasa ... "Hai ma, n-am plecat niciodata toti." "Ee na...N-am plecat, ba am plecat si de fiecare data ne-a prins directorul nu mai stiti?" "Da ma, ai dreptate, dar tot hai sa plecam!" Evident ca nu pleaca toti. Imi zic , lasa, ramin la ora asta, plec la urmatoarea, oricum stau degeaba si ma plictisesc! Vine si pauza mare ... "Hai sa ne luam mincare." "Ce sa ne luam?" "Sandwich?" "Si iar sa stam juma’ de ora la coada?" "Atunci ... iar chipsuri?" La magazine , o coada infernala. Ne intrebam de unde apar mereu copiii astia. Parca plecasera de la ore! Uite ca stateau la coada sa isi ia mincare! Si evident ca peisajul se completeaza si cu prezenta celor citiva copii de Doamne ajuta care nu fac decit sa zica: "Ai o mie?" "N-avem fratilor, saracie mare p-aici, trebe fiecare ban", pentru tigari normal, ca parca nu mai merge atit de mult sa se fumeze posta, nu este de talia lor, poate alta data, cind s-or lasa de fumat, or sa aiba o mie disponibila. Dupa pauza, evident, vedem ca n-au plecat decit jumatate din cei care se bateau cu pumnul in piept ca vor pleca, probabil s-au razgindit pe drum. Ma intorc spre colega mea de banca si o intreb daca are treaba in seara asta, ca vreau sa impartasesc cu ea marele meu plan, acela de a face ceva foarte interesant pini la miezul noptii. “si unde zici sa mergem?” “Pai nu stiu, ma gindeam ca poate ai si tu vreo parere ceva.” “Hai la pietre, luam mincare si suc si mai ridem de altul-alta...” “Dar acolo am fost si saptamina trecuta!” “Atunci , hai undeva in vreun club.” “Stai sa imi verific portofelul.” Ne uitam amidoua la portofelele noastre, foarte dragute de altfel in exterior, dar constatam ca bate uraganul in ele, nu au venit inca bursele si nici nu este acea zi salvatoare a lunii, ziua de 8! “Hm...nu merge faza asta.” “Hai atunci la tine acasa, ne mai uitam si noi la un film ceva.” “Dar la mine am fost acum doua saptamini si, in plus, este mult prea frumos afara ca sa stam iar in casa”... si cam asa trece toata ora, fara ca noi sa putem ajunge la vreun compromis. Urmatoarea ora. “Hai sa plecam.” “Hai!” “Dar tu nu pleci?” , intrebam o colega din usa. “Nu plec ma ca deja am destule absente si nu mai pot.” “Ee, parca pentru o absenta este moarte de om, si eu am absente! si ? Doar n-oi sta sa imi pierd toata ziua stind cu capul pe banca!” Oricum, din citi eram de dimineata, n-au mai ramas decit o treime. “Unde mergem?” “Hai la Dunarea sa ne mai uitam.” “Dar acolo mergem de fiecare data, m-am plictisit de locul ala.” “Hai atunci pe bulevard, stam pe o banca si mai ridem de aia care trec pe acolo.” “Hai mai bine sa mergem la pietre.” “Hai acolo”. Ajungem si la pietre. Acolo , lume multa, se vede ca nimeni nu mai are chef sa mai ramina la ore. Este mult prea frumos afara ca sa stai cu ochii pe tabla fara sa intelegi macar o iota din ceea ce iti spune profesorul de la catedra! “Ce facem ma pina la urma in seara asta? Unde mergem?” “Hai pina la urma aici, ne mai uitam si noi in jur, mai ridem , mai luam ceva de mincare, o clatita ceva, vedem noi.” Mai tirziu, acasa.... Ce sa fac eu? Ce sa fac eu? Mai este o gramada de timp pina la ora cind trebuie sa ma intilnesc cu fetele. Pe mess nimeni, parca toata lumea a iesit sa se aeriseasca, cam asa se intimpla cind vine primavara. Ce sa fac eu? Ce sa fac eu? Nu am nimic de facut, asa ca ma pun in pat si trag un pui de somn, ca doar na! a fost o saptamina foarte grea! Ma scol la timp cit sa ma pregatesc sa nu intirzii prea mult la intilnire. “Ce-ai mai facut ma de cind nu ne-am mai vazut?” “Ee, am avut o saptamina foarte incarcata.” “Serios? si eu care credeam ca toata lumea nu face decit sa piarda timpul degeaba visind la cai verzi pe pereti!” “Eu m-am apucat de treaba!” “Bravo ma!” “Ce facem in seara asta?” “Pai ce sa facem? Ca de obicei!” incepem cu obisnuita plimbare pe Calarasi, cosmarul fetelor ca noi, mai punk-erite si mai emancipate. “Roack-are, partidul te vrea tuns!” Dar se putea sa nu vorbeasca gura unuia fara el? “Ee, oricum m-am obisnuit sa se ia lumea pe strada de mine pentru ca port pantaloni largi!” Ceva obisnuit...“Huo, vezi ca Spitalul 1 este aproape!” Doamne, brailenii astia vor invata vreodata sa ii lase si pe ceilalti sa traiasca? Ca de obicei, Calarasiul este plin de blugi cu fite si de fustite mini, doar e vineri seara, toata lumea imbraca ce are mai bun acasa, probabil sa faca impresie buna....asupra cui?! Hm, ei stiu, noua nu ne pasa, noi parca am iesit la o simpla plimbare in jurul blocului. Ajungem in cele din urma si la pietre. Locul obisnuit, unde stam citeva ore bune vorbind cam aceleasi banalitati si uitindu-ne la ceilalti, cei mari, care fac gasti din alea cautate, in care stim cit se poate de bine ca nu vom intra niciodata! Mai la dreapta, iar au venit citiva gura casca. “Auzi, roachere, da-mi si mie skate-ul tau sa vad daca stiu sa merg.” Pustiul, logic ca il da, doar este singur, fara back-up, si ii este frica. Individul, logic ca nu stie sa se dea si mai mult alearga pe linga el, dar de! este smecher ma! Toti prietenii lui rid cu gura pina la urechile vecinilor din dreapta sau din stinga ca li se pare totul prea fain sa nu rida! “Mi-e frica”, zice una dintre noi. “ si mie imi este ma.” “Hai, plecam acasa?” Se apropie ora 22:00, dar plecam acum nu pentru ca avem ora acasa , numai ca nu mai avem ce sa facem! “Hai sa plecam.” De fiecare data ne indreptam spre casa avind un gust amar, ca in fiecare zi. Pe strada, acelasi spectacol. Tot felul de indivizi care fac glume mai mult decit proaste si apoi rid toti in cor de parca ne-ar fi dat gata! Pipai geanta, sa vad daca totul este okey, daca mai am inca spray-ul cu piper la locul lui. Era nevoie de un astfel de obiect. La citi ciudati sunt pe strazi! Ajung si acasa, mai mult sau mai putin sifonata, depinde pe cine am intilnit in cale. Citeodata iti este si frica sa mai iesi afara, fara sa fii nevoit sa te camuflezi numai sa nu se mai ia nimeni de tine! Ori sintem noi nebuni, ori ... sint ei nebuni! S-a dus pe apa simbetei planul meu de a face ceva grozav in ziua asta! Doar inca o zi pierduta in “paradisul” Braila!




Categorie articol: 

Comentarii