Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Inainte de sfarsit

O tanara de 23 de ani si-a pierdut viata intr-un tragic accident de circulatie. Era profesoara de matematica, in satul Cuza Voda si se intorcea acasa, dupa ore. In microbuz mai erau inca 5 colegi. In apropierea localitatii Latinu, din cauza carosabilului acoperit cu gheata si a vitezei, soferul a pierdut controlul volanului si microbuzul s-a rasturnat. Tanara a murit pe loc, soferul a fost ranit grav, iar ceilalti profesori au suferit diverse contuzii. E o stire care a facut inconjurul tarii in ultimele zile. Nu e nici prima si, din pacate, nu va fi nici ultima. Detasandu-ne insa de tragedia in sine, avem in fata doua mari probleme care au condus la producerea accidentului. Prima, si cred eu cea mai importanta, siguranta transportului. Din ce in ce mai des auzim in presa de evenimente rutiere in care sunt implicate mijloacele de transport in comun. "Un microbuz s-a rasturnat", unul "s-a lovit frontal cu ...", altul "a luat foc", altul "a intrat in ...", iar exemplele ar putea continua. Motivele: viteza excesiva, nepastrarea distantei regulamentare, oboseala sau lipsa de experienta a soferului. Dar, la o adica, nici macar nu e nevoie sa citesti presa, e suficient sa fii calator intr-un maxi-taxi si sa te convingi cat de traumatizant poate fi uneori acest lucru. E greu si pe o cursa interna, in municipiu, de exemplu, daramite la drum lung. Iar vina o poarta in mare masura patronii acestor firme de transport, care si dupa atatia ani de la "liberalizarea" activitatii o trateaza tot ca pe o afacere de inceput: cu vehicule catalogate deseori drept "cosciuge pe roti" si soferi fara experienta, dispusi sa lucreze pe mai nimic. Si inca un aspect, dispusi sa munceasca pana la epuizare. Pentru ca nu o data am auzit soferi plangandu-se ca intr-o singura zi, de exemplu, sunt obligati sa faca o cursa dus-intors Braila - Bucuresti si apoi una dus pana la Sibiu. Nu stiu neaparat daca soferul implicat in accidentul de la Latinu se regaseste in toate aceste exemple, dar cel putin intr-unul e clar: lipsa de experienta. A doua problema, Drumul National (DN) 23 Braila - Focsani, ruta pe care s-a produs accidentul. Acesta este de fapt, un drum judetean ce a primit, in urma cu cativa ani, titulatura de "national", fara a beneficia si de o minima si atat de necesara modernizare. Noi, intr-un articol, l-am denumit "Soseaua mortii", din cauza numarului mare de accidente rutiere, si nimeni nu ne-a contrazis. Nici nu avea cum, atat timp cat numai in 2008, au fost inregistrate 12 accidente grave, soldate cu 8 morti si 10 raniti grav. Toti stiu, si autoritati locale si judetene, si administratia nationala a drumurilor, starea deplorabila a acestui DN, extrem de ingust, plin de gropi si denivelari. Dar in afara de cateva plombari, nimic nu s-a facut. Pentru ca nu sunt bani. Cunosc drumul si scoala in care a predat tanara. Cinci ani am fost si eu profesor in zona, la inceputul anilor '90. De aceea, am sa ridic acum inca o problema ce ar trebui dezbatuta: situatia navetistilor. Vorbim despre profesori, cel putin de cand cu solicitarea de marire a salariilor, aproape zi de zi. Parerile sunt pro si contra, dar de cele mai multe ori ne grabim sa ii judecam. Bine, avem si de ce, uitati-va cine iese in fata din partea lor si ce cerinte aberante au uneori. Problema navetistilor, insa, nu se regaseste, printre prioritatile liderilor. Desi, daca ne gandim, exact aici e zona defavorizata din intregul sistem educational. Navetistii sunt, de regula, printre cei mai tineri, adica cei cu salarii mizerabile. Din care, in unele cazuri, trebuie sa suporte si costul transportului, si costurile cu perfectionarea, crearea portofoliului, iar in comunitatile sarace chiar asigurarea materialelor didactice. Si pentru a face economie, uneori formeaza grupuri de traseu, pun mana de la mana si platesc pe cate cineva care sa ii duca si sa-i aduca in functie de orar. Iar ce e mai ieftin nu e intotdeauna si cel mai sigur. Eu una cred ca inspectoratul scolar, dar mai ales scolile in care lucreaza navetisti, cu atat mai mult in schimbul de dupa-amiaza, ar trebui sa caute niste solutii sa ii sprijine, sa le usureze cumva sarcina. Pentru ca, zau asa, pe langa munca de la catedra, oamenii acestia fac zeci de kilometri zilnic! Iar primul semn de bunavointa ar trebui sa fie dat la intocmirea orarului. Nu vreau sa fiu gresit inteleasa, dar eu, de la tragedie, am in minte o singura intrebare: ultimele ore dintr-o zi de vineri, chiar trebuia sa fie cele sustinute de profesorii navetisti? Chiar trebuia ca profesoara de matematica sa iasa printre ultimii din cancelarie, in ultima zi de lucru a saptamanii?




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii