Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Impozitul pe terenul agricol - de 37 de ori mai mare

Gata cu scutirile sau taxele modice. De anul acesta, proprietarii de teren agricol sint obligati sa plateasca statului impozit. Decizia nu este pe placul proprietarilor de pamint, nici a celor care isi lucreaza singuri terenul, pentru ca, de regula, veniturile obtinute in urma acestei activitati pe suprafete mici sint infime, nici a celor care il au dat spre lucru altor persoane, deoarece inca sint destui arendasi care toamna "uita" sa-si onoreze contractul. Aceasta, in conditiile in care in majoritatea contractelor de arenda sint clauze speciale in care se precizeaza ca plata taxelor si impozitelor aferente terenului este responsabilitatea proprietarului, nu arendasului, regula valabila chiar si in cazul stabilirii rentei viagere.Nemultumiti sint si alesii locali, deoarece banii rezultati din impozitele in extravilan nu ramin la bugetul comunitatii ci merg direct la bugetul de stat. Mai mult, cu impozitul nu este de joaca, bogat sau sarac lipit, proprietarul trebuie sa il achite, altfel repercusiunile sint drastice - se aplica executare silita si se poate ajunge pina la pierderea definitiva a dreptului de proprietate. Din evidentele existente, la nivelul judetului Braila, vor face obiectul impozitarii 388.4535 ha, din toate categoriile de folosinta si clase de fertilitate mentionate in actul normativ prin care se reglementeaza modul de calcul si cuantumul impozitului pe terenul agricol, respectiv Legea nr. 247/2005, privind reforma in justitie si proprietate, Titlul VIII - "Modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal". Peste 3.000.000 ha pot fi reintroduse in circuitul agricolDe la 1 ianuarie, impozitele pe terenurile agricole si forestiere au fost majorate, de la 11.000 lei/ha, cit a fost in 2005, la valori cuprinse intre 200.000 lei si 400.000 lei pe hectar, in functie de categoria de folosinta si calitatea solului. Astfel, in cazul terenurilor amplasate in extravilan, care se incadreaza in prima clasa de calitate, impozitul este de 36 RON/ha (360.000 lei vechi). Terenul arabil din clasa de fertilitate II se impoziteaza cu 340.000 lei/ha, din clasa III cu 320.000 lei/ha, din clasa IV cu 300.000 lei/ha, iar din clasa a V cu 200.000 lei/ha. Pentru pasuni si finete, de asemenea, in functie de calitatea solului, impozitul se aplica astfel: 200.000 lei/ha - categoria I, 180.000 lei/ha - categoria II, 160.000 lei/ha - categoria III, 140.000 lei/ha - categoria IV si 120.000 lei/ha - categoria V. Cel mai mare impozit se plateste pentru plantatiile de vita de vie si pomi, 400.000 lei/ha. In ceea ce priveste terenurile forestiere, nivelul impozitului a fost stabilit la 90.000 lei/ha, iar la amenajarile piscicole - 240.000 lei. Pentru terenul extravilan cu constructii, impozitul se ridica la 220.000 lei/ha. "Dincolo de dorinta noastra de a se stringe cit mai multi bani la bugetul local, trebuie sa intelegem ca de bugetul national depind, pentru a fi rezolvate, mult mai multe probleme. Asa s-a decis, asa vom actiona", a precizat subprefectul judetului, Aurica Avram. De cealalta parte, sint si persoane care vad partea buna a lucrurilor din toata aceasta nemultumire legata de impozit - marii fermieri. Ei sustin ca, astfel, va fi repusa in circuitul agricol o suprafata insemnata de pamint nelucrat pina anul trecut pentru ca, isi sustin ei punctul de vedere, "cei care nu au putere fizica sau financiara sa-l lucreze, il vor vinde sau arenda, pentru ca, la urma urmei, nimanui nu ii convine sa plateasca impozit pe pamint lasat pirloaga". Anul trecut, la nivel national, au ramas nelucrate peste 3.000.000 ha.




Categorie articol: 

Comentarii