Mergi la conţinutul principal

Impertinenţă marca Stancu&Costin

Acţiunea de ecologizare desfăşurată recent, la iniţiativa caricaturistului Costel Pătrăşcan, a fost o reuşită, atât prin numărul mare de voluntari participanţi cât şi prin rezultatele obţinute. Sute de saci au fost încărcaţi cu gunoaiele adunate din părculeţul de pe Str. Împăratul Traian şi de pe faleza Dunării, iar pentru o perioadă aceste zone au şansa de a arăta mai civilizat. Ce nu ştiau voluntarii atunci când au pornit la treabă este că o parte din terenul care urma să fie ecologizat de ei nu se află pe domeniul public ci este proprietate privată. Printre proprietari se află nimeni altul decât fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, precum şi partenerul de afaceri al acestuia, Sorin Costin, administratorul firmei "Hercules" SA.
Stancu şi Costin, împreună cu soţiile lor, Tanţa Bunea, respectiv Ernestina Costin, deţin în comun un teren în suprafaţă de 437 metri pătraţi, situat la capătul dinspre Dunăre al parcului de pe Str. Împăratul Traian. De altfel, jumătate din acest parc se află în prezent în proprietatea unor persoane fizice. În hărţile cadastrale ale municipiului, pe lângă familiile Bunea şi Costin, mai are acolo o proprietate de 250 metri pătraţi şi brăileanca Elena Spânu. Proprietarii au fost identificaţi recent de Poliţia Locală Brăila, care a pornit o amplă campanie de inventariere a terenurilor virane de pe raza municipiului. "Pentru a şti cu exactitate cui aparţin aceste terenuri, am solicitat sprijinul Oficiului de Cadastru. În baza cărţilor funciare existente, s-a reuşit depistarea proprietarilor, care au obligaţia de a îngrădi terenurile respective şi de a le menţine curate. Toţi aceşti proprietari au fost somaţi ca, în termen de 15 zile, să îşi împrejmuiască terenurile şi să le igienizeze. În caz contrar, li se vor aplica sancţiunile prevăzute de Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 5 din 2003, ce se încadrează între 1.000 şi 2.000 lei, pentru persoane juridice, şi 200 - 1.000 lei, pentru persoane fizice", ne-a declarat Traian Jipa, directorul Poliţiei Locale Brăila.

"N-am ştiut că terenul unde urmează să facem curăţenie îi aparţine lui Stancu"

Potrivit înştiinţărilor primite de Poliţia Locală de la Oficiul de Cadastru, familiile Bunea Stancu şi Costin Sorin figurează ca proprietari ai unei suprafeţe de 437 mp, cu număr cadastral 15280, în parcul de pe Str. Împăratul Traian. Elena Spânu are în proprietate un teren de 250 mp, înregistrat cu numărul cadastral 77.882, iar o altă porţiune situată între proprietăţile menţionate mai sus are numărul cadastral 11533, însă nu i s-a făcut carte funciară, deci nu i se cunoaşte proprietarul.
Costel Pătrăşcanu, organizatorul acţiunii de sâmbătă, 4 aprilie, spune că nu a ştiut că fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, aflat în prezent în închisoare, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani pentru fapte de corupţie, este proprietarul unei părţi din terenul unde s-au făcut acţiuni de ecologizare pe bază de volutariat. "Cu câteva zile înainte de acţiune, am avut o discuţie cu conducerea Primăriei şi mi s-a spus că o parte din parcul de pe Împăratul Traian aparţine unor persoane private. Nu mi-a zis, însă, despre ce persoane este vorba. Am decis să ecologizăm şi acolo, nu doar jumătatea de parc aflată pe domeniul public. În fond, acţiunea noastră avea drept scop curăţirea zonei şi nu ar fi fost normal să strângem gunoaiele doar într-o parte, iar în cealaltă să le lăsăm pe poziţie. Până la urmă, faptul că au venit voluntarii să le cureţe terenurile reprezintă o palmă morală pentru aceşti proprietari, despre care înţeleg că sunt persoane cu posibilităţi materiale, deci şi-ar fi permis să îşi intreţină singuri terenurile în cauză. Despre faptul că o parte din acel teren îi aparţine lui Bunea Stancu s-a aflat abia în momentul când acţiunea era în derulare. Unul dintre voluntari a spus acest lucru şi toată lumea a fost neplăcut surprinsă. Inclusiv reprezentanţii Primăriei şi Consiliului Judeţean care erau de faţă s-au arătat uimiţi. Oricum, la acel moment am tratat această informaţie ca pe un zvon, deoarece nu exista o confirmare oficială", ne-a declarat Costel Pătrăşcan.
Cunoscutul caricaturist brăilean consideră că nu este normal ca un parc al municipiului să intre în proprietatea unor persoane private. "Nu înţeleg cum a ajuns parcul de pe Împăratul Traian să fie proprietate privată. În ce context au intrat acele persoane în posesia terenului respectiv? Nu de alta, dar mâine-poimâine o să aflăm că şi prin Piaţa Traian, în jurul ceasului turn, terenul nu mai e pe domeniul public ci e proprietate privată...", spune Pătrăşcan.
Primarul municipiului, Aurel Simionescu, afirmă că nu ştie exact când anume a fost dat unor privaţi terenul de pe Str. Împăratul Traian. "Ce pot să vă spun este că anumite terenuri, cum este cel de pe Împăratul Traian, dar şi cel de pe strada Danubiului, unde a fost piaţa de ruşi, au fost date în compensare unor persoane care au revendicat unele suprafeţe ce nu mai puteau fi retrocedate deoarece între timp se construiseră blocuri pe ele sau alte situaţii de asemenea natură. Oricum, aceste împroprietăriri s-au făcut în urmă cu mai mulţi ani, înainte de a fi eu primar", spune Simionescu.

"Dacă pun gard, mi-l fură!"

În fosta piaţă de ruşi de pe Str. Danubiului există în prezent trei proprietari. Unul dintre ei este Alexe Papenov, administratorul firmei de transport "Pax" SRL Brăila, care deţine o suprafaţă de 810 metri pătraţi. O altă porţiune, în suprafaţă de 560 mp este deţinută de firma "Real Consulting" SA, iar 345 mp din fostul bazar aparţin acum brăilencei Mihaela Lazăr. Dintre aceştia, doar Alexe Papenov a răspuns somaţiei emise de Poliţia Locală, încropind o îngrădire a terenului pe care îl are în proprietate. "Gardul" făcut de Papenov este, însă, doar o bandă de plastic în genul celor care delimitează şantierele de construcţii. "Altceva nu puteam să pun, pentru că se fura. Dacă puneam gard din stâlpi şi plasă metalică l-ar fi furat ca să îl vândă la fier vechi, dacă puneam gard de lemn îl luau ca să îl bage pe foc", ne-a declarat Alexe Papenov, referindu-se la locatarii zonei. Tot locatarii zonei sunt cei care aruncă tot felul de gunoaie în perimetrul fostului bazar de pe Str. Danubiului. De altfel, pe lângă grămezile de deşeuri care dau un aspect insalubru zonei, în aer persistă şi un puternic miros de urină, semn că fosta piaţă este folosită şi pe post de WC public.
Alexe Papenov ne-a spus că a dobândit respectivul teren în urmă cu doar câteva săptămâni, după ce a participat la o licitaţie. "A fost o executare silită la care s-a vândut acest teren. Eu am licitat şi astfel am intrat în posesia lui. Deocamdată, nu m-am hotărât ce voi face acolo. Nu ştiu dacă o să fac o casă de locuit sau un spaţiu comercial", ne-a mai spus Papenov. Ce nu trebuie să uite acesta este că, pe lângă gardul de plastic pe care l-a încropit acolo, trebuie să se ocupe şi de îndepărtarea gunoaielor de pe terenul său. "În somaţiile trimise proprietarilor de terenuri, se specifică obligaţia acestora de a îngrădi zonele respective şi de a le igieniza. Dacă nu se conformează în termen de 15 zile, vor fi amendaţi. Perioada de graţie expiră săptămâna viitoare, deci după Paşti vom începe să aplicăm sancţiunile", ne-a declarat Georgică Tănase, şeful Compartimentului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Locale Brăila.
Potrivit lui Tănase, până acum au fost inventariate pe raza municipiului Brăila 55 de terenuri virane. Unora dintre acestea li s-au identificat proprietarii, iar la celelalte procedura este în curs, Poliţia Locală aşteptând răspunsuri în urma cererilor formulate către Oficiul de Cadastru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro