Mergi la conţinutul principal

Imperiul familiei Voiculescu, pus sub sechestru

Sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco vor fi confiscate, a dispus vineri Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia definitivă dată în dosarul ICA. Totodată, magistraţii de la CAB au decis să îi confişte lui Voiculescu şi penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro, şi au pus sechestru pe mai multe imobile şi conturi bancare ale acestuia. De asemenea, judecătorii au pus sechestru asigurator pe mai multe imobile apaţinând celorlalţi inculpaţi, menţionează Mediafax.
De asemenea, i se confiscă lui Voiculescu suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanţa a dispus confiscarea bunurilor mobile şi imobile şi a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figurează ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în ţară sau în străinătate.
Instanţa a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurenţa sumei de 15.000.000 de lei, la BRD, şi pâna la concurenţa sumei de 5.000.000 de lei, la RBS Bank.
Cameliei Voiculescu îi va fi confiscată suma de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la ICA, donate de Voiculescu, iar Corinei Voiculescu, suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la ICA, ce i-au fost donate tot de tatăl său.
Totodată, de la Camelia şi Corina Voiculescu se confiscă sumele donate de Dan Voiculescu în urma închirierii spaţiului Grivco către Romtelecom. De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea mai multor imobile apaţinând celorlalţi inculpaţi. Şeful DNA împreună cu ANAF şi alte instituţii competente urmează să stabilească modul concret în care vor fi recuperate aceste sume. Astfel cele două instituţii vor putea colabora cu: Biroul pentru prevenirea criminalităţii din cadrul Ministerului Justiţiei, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Autoritatea Naţională a Vămilor, BNR, Poliţia Română, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au mai dispus şi sesizarea Biroului pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale Uniunii Europene din cadrul Ministerului Justiţiei. Această instituţie trebuie să facă verificări pentru identificarea bunurilor mobile şi imobile ale lui Dan Voiculescu şi a fiicelor sale, inclusiv a conturilor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, situate în ţară sau în străinătate.
Odată cu cererea adresată de reprezentaţii biroului îndreptată către Reţeaua Interagenţii Camden de Recuperare a Creanţelor (CARIN) se va specifica că este necesara si identificarea conturilor deschise pe numele unor persoane fizicesau juridice care cei trei sunt împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi, directori sau administratori, identificarea rulajului conturilor menţionate in anexa in vederea stabilirii beneficiarilor reali.
Potrivit procedurii, Biroul va informa de îndată Curtea de Apel Bucuresti în legătură cu rezultatele verificărilor. După identificarea bunurilor, Curtea de Apel Bucuresti va completa, după caz, un certificat de indisponibilizare privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro