Mergi la conţinutul principal

Imobil oferit gratuit pentru realizarea unui muzeu al ruşilor lipoveni

• consilierii municipali au aprobat, recent, un proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a unui imobil din Cartierul Pisc, către Asociaţia “Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România” (CRLR) • clădirea datează din 1940 şi a fost dată ruşilor lipoveni pe o perioadă de 49 de ani, pentru a o reabilita şi a o transforma într-un muzeu tradiţional

 

Primăria Brăila a atribuit în folosinţă gratuită către Asociaţia “Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România” (CRLR) o clădire şi terenul aferent acesteia, aflate în Cartierul Pisc, pentru a realiza un muzeu tradiţional. Atribuirea s-a făcut pe o perioadă de 49 de ani, proiectul fiind aprobat în Consiliul Local Municipal în şedinţa ordinară de la finele lunii mai. Imobilul se află pe strada Matei Basarab, nr. 71 şi este format, potrivit documentaţiei ataşate proiectului de hotărâre, dintr-un teren în suprafaţă de 590 mp şi clădirea propriu-zisă de 54 mp. Scopul acestei atribuiri este ca Asociaţia să amenajeze acolo o casă tradiţională, în care să desfăşoare activităţi specifice ruşilor lipoveni pe viitor. Tot din documentaţia ataşată proiectului de hotărâre, aflăm că valoarea pe piaţă a proprietăţii imobiliare este de 97.507 lei (20.172 euro), conform unui raport de evaluare întocmit de SC Niada Auditax Expert SRL, din Ploieşti. După cum se precizează în raportul de specialitate, iniţiativa a venit ca urmare a unei cereri din partea Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România. Trebuie adăugat că imobilul aparţine domeniului privat al Municipiului Brăila şi a fost construit în 1940.

“Menţionăm faptul că, la ora actuală, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România nu deţine o casă tradiţională, iar sprijinul dumneavoastră privind atribuirea cu titlu de gratuitate a imobilului va constitui pentru etnicii ruşi din toată ţara, şi nu numai, un loc de exprimare a culturii, istoriei şi tradiţiilor noastre, devenind un pol de cultură ce ar aduce o şi mai mare importanţă Municipiului Brăila, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, întrucât în acest oraş se află centrul spiritual mondial al ortodocşilor de rit vechi din lume. Precizăm faptul că majoritatea ortodocşilor de rit vechi, cu centrul spiritual la Brăila, se află în România, Ucraina, Italia, Franţa, Spania, SUA, Canada şi Australia. Mai mult decât atât, această casă tradiţională, ce va fi amenajată şi dotată de către CRLR, dorim să constituie un loc atractiv şi apreciat în circuitul muzeistic al Municipiului Brăila”, se arată în scrisoarea adresată primarului Marian Dragomir şi semnată de Silviu Feodor, preşedintele Asociaţiei CRLR.

După cum reiese din analiza evaluatorului, clădirea din Cartierul Pisc este edificată din zidărie, cu acoperiş de tip şarpantă şi învelitoare din tablă. Tâmplăria exterioară este din lemn cu grilaje metalice. De asemenea, construcţia este racordată la reţeaua de energie electrică, dar se află într-o stare avansată de degradare structurală. În momentul inspecţiei, construcţia nu era utilizată, a ţinut să mai menţioneze evaluatorul, cu precizarea că nu a realizat o analiză a imobilului şi în interior.

Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei CLM Brăila de la finele lunii mai şi aprobat în unanimitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro