Ca in Romania lucrurile sint anapoda stiam de multa vreme si doar briza schimbarilor din ultimii ani m-a facut sa cred ca nu o sa incremenim pe veci in aceleasi naravuri pe care le mestecam de o vesnicie. Am sperat, de pilda, ca un proces de o asemenea anvergura, cum este cel al Revolutiei ori al mineriadelor, se poate derula corect si ca nu e nevoie de schimbari de macaz dintre cele mai nastrusnice pentru a face praf munca de ani de zile a procurorilor si pentru a lasa cu ochii in soare rudele victimelor celor mai singeroase evenimente din istoria recenta a Romaniei. Aiurea! Mina lunga, dar invizibila a tovarasilor si-a facut loc prin minecile robei unei justitii care se vrea oarba, pentru a-l apara pe cel care le-a explicat romanilor cum Ceausescu a intinat valorile comunismului.
Este iarasi evident ca pe Ion Iliescu democratia nu il atinge. Unsa cu toate alifiile, bunicuta trece prin istorie ca gisca prin apa, taind valurile, calcind apa ori catarindu-se pe capetele mortilor din Timisoara ori Bucuresti, pentru a ramine la suprafata. Cind crezi ca si-a legat un bolovan de git si ca e gata sa se scufunde, te trezesti ca se gasesc destui care sa-i sufle in pinze ori sa-i puna aripi de inger.
Cu tot respectul pe care poti sa i-l porti unui fost presedinte de stat ales in mod democratic, nu poti sa nu te cutremuri cind vezi felul in care sistemul care l-a impus pe Ion Iliescu continua sa-l cocoloseasca - o reverenta si o recompensa, in fond, pentru faptul ca, sub el, cei care au avut nevoie de liniste pentru a-si cladi imperiile pe care le intrezarim azi, au putut dormi fara griji. Cum tot fara griji trebuie sa doarma el acum.
Doar ca bunicuta nu doarme. Etern dirijor al social - democratilor, Iliescu isi duce lupta pina in ultima clipa. E felul in care liderii sistemului din care provine sint construiti. In fond, exemplul lui Anton Lungu este bine cunoscut de braileni si reprezentativ pentru ideea ca baricada de pe care lupta ei nu se abandoneaza. Niciodata, cu nici un pret.
Pentru ce lupta ei? E... asta-i o alta poveste.
Este iarasi evident ca pe Ion Iliescu democratia nu il atinge. Unsa cu toate alifiile, bunicuta trece prin istorie ca gisca prin apa, taind valurile, calcind apa ori catarindu-se pe capetele mortilor din Timisoara ori Bucuresti, pentru a ramine la suprafata. Cind crezi ca si-a legat un bolovan de git si ca e gata sa se scufunde, te trezesti ca se gasesc destui care sa-i sufle in pinze ori sa-i puna aripi de inger.
Cu tot respectul pe care poti sa i-l porti unui fost presedinte de stat ales in mod democratic, nu poti sa nu te cutremuri cind vezi felul in care sistemul care l-a impus pe Ion Iliescu continua sa-l cocoloseasca - o reverenta si o recompensa, in fond, pentru faptul ca, sub el, cei care au avut nevoie de liniste pentru a-si cladi imperiile pe care le intrezarim azi, au putut dormi fara griji. Cum tot fara griji trebuie sa doarma el acum.
Doar ca bunicuta nu doarme. Etern dirijor al social - democratilor, Iliescu isi duce lupta pina in ultima clipa. E felul in care liderii sistemului din care provine sint construiti. In fond, exemplul lui Anton Lungu este bine cunoscut de braileni si reprezentativ pentru ideea ca baricada de pe care lupta ei nu se abandoneaza. Niciodata, cu nici un pret.
Pentru ce lupta ei? E... asta-i o alta poveste.
