Mergi la conţinutul principal

Igaş îl face pe Ponta măscărici al politicii româneşti

"Supărat că în fiecare zi trebuie să dea asigurări despre cât de bine ar funcţiona USL-ul, deşi se vede cu ochiul liber că struţo-cămila PSD, PNL şi PC se destramă, Victor Ponta s-a apucat să remanieze Guvernul. Mai mult decât atât, Ponta s-a apucat să îşi dea cu părerea despre poliţii europene, de plictiseală că s-a terminat sezonul de raliu. Ultimul hobby al acestui măscărici al politicii româneşti este de a schimba pe la televizor opinii despre cine trebuie să fie şi cine trebuie să plece din Guvern", susţine Traian Igaş, într-o declaraţie de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro