Identitatea unui oras nu-i data nici de lucrarile de intretinere de pe sub blocuri, nici de refacerea soselelor, nici de numarul calculatoarelor pe cap de locuitor, nici de replica acida a unui politician care-i aplica o corectie tovarasesc-europeana altuia. Nu spun ca toate astea n-ar fi necesare, doar ca ele fac parte din logica naturala a unor minime conditii necesare unei entitati sociale ca sa putem spune ca avem de-a face cu un oras si nu cu vreun sat supradimensionat, de vreo 200.000 de nostalgici dupa ograzile natale. In mod evident - si asta este sigur ca rasaritul soarelui prin orasele europene - identitatea unui oras este determinata de apelativele sale culturale. Si cind spun "culturale" nu am in vedere "artele" sub diferitele lor desfasurari, ci ma refer la un anume mod de a fi, la un anume mod de "a trai" un oras, in toata complexitatea lui. Poate exista un oras fara oameni, fara participarea lor efectiva si afectiva la pulsul cotidian, poate exista un oras doar pentru simplul fapt ca are Primarie, ceas in Centru si lungi cortegii de masini negre, misterioase in care personaje "tenebroase" si de temut vintura soselele? Ei bine, chiar daca un englez n-ar crede, exista. Si unul dintre aceste orase este Braila.
De 18 ani, din toti ambitiosii care si-au plimbat Braila dintr-un buzunar in altul - unii de dupa perdelele catifelate ale partidelor, altii direct cu demagogia si populismul in mina - nu s-a gasit nici unul care sa-si calce pe inima si, dupa un dus fierbinte si un pahar de apa rece, sa se intrebe in soapta, fara sa-l auda nimeni, daca, pina la urma, dupa atita hirjoneala cu noul si distractivul joc numit "politica", nu i-a mai ramas ceva de facut, macar asa ca situatie inedita. Adica sa-si puna problema daca ar trebui facut ceva cu orasul asta. Si ca orasul nu-i facut din blocuri si sosele, ci din oameni care locuiesc in blocuri si circula pe sosele. Nu termopanul, asfaltul si firma luminoasa dau viata unui oras, ci starea de spirit a celor care-l populeaza. Ce urmeaza a deveni Braila in urmatorii doi, trei sau zece ani? Un oras cu tenta istorica, cu braileni destinsi, cordiali si inteligenti? Un oras puternic industrializat, plin de fabrici si uzine, cu braileni care-si obisnuiesc copiii de mici cu surubul si robotul de asamblare? Un centru comercial renumit, cu o dinamica bursa de marfuri, renumita-n toata tara? Un oras al placerilor, impregnat de un original hedonism dunarean? Un hibrid, cu din toate cite putin? Un oras mafiot, cu braileni calari pe jeep-uri si cu iatagane ascunse pe sub costume Armani? Dupa ce ne vom da seama ca acest oras exista? Care ar fi caracteristicile lui?
La aceste intrebari nu a raspuns niciodata politicianul brailean de proaspata democratie. Din doua motive. Unu: nu a fost intrebat niciodata. Doi: nici nu i-a trecut prin cap ca un oras are, in primul rind, o dimensiune umana pe care nici nu poti s-o peticesti, nici s-o faci aeroport. Iar daca primul motiv se datoreaza scirbei si dezolarii braileanului, cel de-al doilea este urmarea lipsei de anvergura politica autentica a alesilor nostri. Nu bogatia demnitarului face obiectul discordiei, ci saracia lui in ceea ce priveste o minima instructie "umanista". Altfel spus: n-are macar putina "carte", putin "stil" si putin respect de sine.
De aceea, nici braileanul de rind nu va dormi senin pe perna lui, dar nici demnitarul brailean nu va sti ce inseamna sa fii stimat si respectat. Pentru ca lipsa identitatii unui oras, lipsa unui reper cu valoare de principiu, face ca, de fapt, nimeni sa nu fie in siguranta.
De 18 ani, din toti ambitiosii care si-au plimbat Braila dintr-un buzunar in altul - unii de dupa perdelele catifelate ale partidelor, altii direct cu demagogia si populismul in mina - nu s-a gasit nici unul care sa-si calce pe inima si, dupa un dus fierbinte si un pahar de apa rece, sa se intrebe in soapta, fara sa-l auda nimeni, daca, pina la urma, dupa atita hirjoneala cu noul si distractivul joc numit "politica", nu i-a mai ramas ceva de facut, macar asa ca situatie inedita. Adica sa-si puna problema daca ar trebui facut ceva cu orasul asta. Si ca orasul nu-i facut din blocuri si sosele, ci din oameni care locuiesc in blocuri si circula pe sosele. Nu termopanul, asfaltul si firma luminoasa dau viata unui oras, ci starea de spirit a celor care-l populeaza. Ce urmeaza a deveni Braila in urmatorii doi, trei sau zece ani? Un oras cu tenta istorica, cu braileni destinsi, cordiali si inteligenti? Un oras puternic industrializat, plin de fabrici si uzine, cu braileni care-si obisnuiesc copiii de mici cu surubul si robotul de asamblare? Un centru comercial renumit, cu o dinamica bursa de marfuri, renumita-n toata tara? Un oras al placerilor, impregnat de un original hedonism dunarean? Un hibrid, cu din toate cite putin? Un oras mafiot, cu braileni calari pe jeep-uri si cu iatagane ascunse pe sub costume Armani? Dupa ce ne vom da seama ca acest oras exista? Care ar fi caracteristicile lui?
La aceste intrebari nu a raspuns niciodata politicianul brailean de proaspata democratie. Din doua motive. Unu: nu a fost intrebat niciodata. Doi: nici nu i-a trecut prin cap ca un oras are, in primul rind, o dimensiune umana pe care nici nu poti s-o peticesti, nici s-o faci aeroport. Iar daca primul motiv se datoreaza scirbei si dezolarii braileanului, cel de-al doilea este urmarea lipsei de anvergura politica autentica a alesilor nostri. Nu bogatia demnitarului face obiectul discordiei, ci saracia lui in ceea ce priveste o minima instructie "umanista". Altfel spus: n-are macar putina "carte", putin "stil" si putin respect de sine.
De aceea, nici braileanul de rind nu va dormi senin pe perna lui, dar nici demnitarul brailean nu va sti ce inseamna sa fii stimat si respectat. Pentru ca lipsa identitatii unui oras, lipsa unui reper cu valoare de principiu, face ca, de fapt, nimeni sa nu fie in siguranta.
