Zeci de români debusolaţi sau ajunşi la capătul puterilor îngroaşă numărul sinuciderilor trase parcă la indigo, iar specialiştii care apar pe toate posturile de televiziune consideră că vor mai fi şi alte tragedii, pentru că pacienţii români nu pot beneficia gratuit de consiliere psihologică sau, nu în ultimul rând, datorită mediatizării tentativelor de suicid.
De ce aleg românii să încheie toate socotelile cu viaţa zdrobindu-şi creierii pe caldarâm?
Din cauza datoriilor, a unei situaţii financiare fără ieşire, din cauza bolilor care îi macină sau sub imboldul unei puternice dezamăgiri din partea celor apropiaţi. Sau, după cum ar spune alţii, de ...fraieri sau de laşi. Sunt oameni care aleg să-şi pună capăt zilelor pentru că nu mai pot lupta cu problemele pe care trebuie să le escaladeze în fiecare zi şi cu indiferenţa societăţii sau a celor din jur...Se spune că sinuciderea poate fi asociată, în general, cu depresia, cu anxietatea, dar, în acelaşi timp, se apreciază că, în următorii cinci ani, diagnosticul de depresie va ajunge al doilea din lume, după bolile cardiovasculare.
Cert este însă că sinuciderea este singura moarte care poate fi prevenită. Dar cine să o prevină? Cine mai poate vedea tristeţea din ochii altora şi suferinţa celor de lângă noi? Într-o ţară în care economia este în comă profundă de un sfert de secol, iar politicienii îngroapă visele românilor încă din faşă, într-o Românie în care bătrânii mor singuri în case, iar copiii au zâmbetul şters de suferinţa unor vremuri ce le mistuie copilăria, ce mai contează un zbor eşuat? Ce mai contează o viaţă frântă în întuneric, când milioane de români se zbat în mocirla vremurilor pe care le trăim? Zilele astea, unii s-au bucurat de Rusalii, de Ziua Copilului sau au avut alte motive de sărbătoare. Eu am urmărit valul de sinucideri pe toate posturile de televiziune şi indicaţiile invitaţilor din platou, care spuneau că jurnaliştii nu ar trebui să insiste asupra modalităţii prin care diferite persoane se sinucid, pentru a evita să apară cazuri similare. Altfel spus, de ce să mediatizăm epidemia de sinucideri, dacă putem ascunde mizeria sub preş? Câţi dintre noi înţeleg acest fenomen şi faptul că mulţi dintre cei care îşi exprimă dorinţa de a se sinucide caută, de fapt, ajutorul celor din jur? Şi, pentru că, în multe cazuri, se izbesc de indiferenţa celorlalţi, pendulează între curaj şi laşitate, încearcă să iasă din labirint şi aleg să devină Icari. Într-o ţară lipsită de perspectivă, sinucigaşii lansează semnale clare, dar cei din jur nu au urechi să audă adevăratul mesaj. În ritmul ăsta, în câţiva ani vom ajunge un popor de îngeri... Şi nimeni nu va fi acuzat de genocid...
