Mergi la conţinutul principal

Ianis Buzatu, dublu învingător la Oneşti

brăileanul a câştigat atât proba de simplu, cât şi pe cea de dublu • “Este un rezultat foarte bun pentru că turneul a fost de categoria A”, spune antrenorul Gheorghe Goleanu

 

Tenismenul brăilean, Ianis Buzatu, legitimat la TC Venus, a câştigat turneul de categoria A, rezervat categoriei de vârstă U12 de la Oneşti, organizat de clubul Tema Sport, la ambele secţiuni, simplu şi la dublu, alături de Răzvan Tudor de la tenis Club Bucureşti. La simplu tenismenul brăilean, cap de serie numărul patru, nu a avut adversar în primul tur deoarece Alexandru Smocot de la TC Dorohoi s-a retras din competiţie, apoi în meciul al doilea l-a învins în două seturi, 6-3, 7-5, pe David Damian de la Dinamo Bucureşti. În sferturi Ianis Buzatu a trecut lejer în două seturi, 6-2, 6-1, de Andrei Alexandru de la Tenis Club Baia Mare, iar în semifinale a câştigat cu 7-6, 6-0, în faţa suceveanului Daniel Panteleiciuc. Reprezentantul clubului TC Venus a avut o prestaţie foarte bună şi în finala pe care a disputat-o în compania lui David Carteputredă de la Tenis Club Galaţi, pe care l-a învis, de asemenea, fără emoţii cu 6-4, 6-2 şi a câştigat astfel turneul de la Oneşti la categoria de vârstă U12, competiţie care face parte din Circuitul Naţional al Federaţiei Române de Tenis.

La dublu, Ianis Buzatu şi Răzvan Tudor au avut liber în primul tur, iar în cel de-al doilea adversarii lor nu s-au prezentat aşa că perechea brăileano-bucureşteană, cap de serie numărul unu, a disputat primul meci în semifinale, în compania perechii David Carteputredă, Dragoş Bucurescu, meci câştigat în trei seturi, 6-3, 4-6, 10-7. Buzatu şi Tudor s-au impus în ultimul act al turneului de dublu cu 7-5, 6-0, în faţa perechii David Apetrei din Vaslui/Rafael Grosu, din Iaşi.

Ianis este într-o revenire de formă, iar acest lucru este demonstrat de rezultatul foarte bun de la Oneşti, la un turneu de categoria A, unde au participat tenismeni valoroşi din oraşe cu tradiţie în acest sport. El a bifat un dublu succes, îmbucurător în perspectiva naţionalelor care vor urma în acest an”, a declarat antrenorul Gheorghe Goleanu. Ianis Buzatu se pregăteşte la TC Venus atât cu Gheorghe Goleanu, cât şi cu fostul multiplu campion naţional, Sebastian Ionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro