Mergi la conţinutul principal

Ia de la Dragnea! 100 lei!

„Doamna Cati, au spus la televizor că anul viitor salariul minim va creşte la 1.900 lei. Ăsta al nostru (n.m. - patronul) ne dă afară, doamna Cati!!!!  Sau ne trece la 6 ore, că data trecută ne-a spus clar că i-a fost greu. Tudose să-şi bage salariul minim în c... cont, doamna Cati, să ne lase naibi aşa, că oricum totul e de ochii lumii, că de noi nu le pasă” .

Mesajul, primit luni şi semnat: „Nicu, salariat cu studii minime, care munceşte pe salariul minim, pentru un trai minim... da' măcar munceşte”, nu m-a mirat. Încă de joi seară, imediat după anunţul Olguţei Vasilescu, am asistat la vreo două discuţii de genul acesta. Oamenii chiar sunt îngrijoraţi.

Revenind la mesaj, Nicu a mai precizat că, în prezent, el are „pe hârtie” un salariu de 1.450 lei, iar „în mână”, 1.065 lei. Mai primeşte câte ceva dacă sunt comenzi şi stă peste program sau e chemat sâmbăta de acasă, şi, în plus, pentru fiecare zi muncită, câte un bon de masă în valoare de 10 lei.

Nicu este doar unul dintre miile de salariaţi din Brăila care câştigă minimul pe economie şi pentru care anunţul conform căruia de la 1 ianuarie 2018 salariul lui va creşte cu 450 lei chiar nu-i o veste bună. Teama că îşi va pierde locul de muncă a învins raţiunea, astfel că, nici măcar nu a fost atent să asculte ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei veşti. Căci, tipic tuturor anunţurilor din categoria „revoluţie fiscală marca PSD”, şi acesta a fost lansat în eter tot cu jumătăţi de măsură şi rânjete pe sub mustaţă. Dacă Nicu ar fi fost atent, ar fi înţeles că, de fapt, de la 1 ianuarie 2018, Guvernul Tudose nu va face nicio minune în urma căreia el să rămână cu vreo 450 lei în plus în buzunar, ci, pur şi simplu, a refăcut calculele introducând în salarialul actual contribuţiile sociale care trec de la angajator la angajat şi noile valori de impozite şi gata. Practic, e tot un fel de „promisiune onorată marca PSD”, ca şi la profesori, ca şi la medici, prin care guvernul doar obligă cumva angajatorii ca după „revoluţia fiscală 2018”, salariatul să nu câştige mai puţin decât acum. Concret, domnule Nicu, dacă propunerea Ministerului Muncii (căci e doar un proiect de HG deocamdată, “în primă citire”, cum spune Olguţa) va fi acceptată, de anul viitor, la un salariu brut de 1.900 lei statul va încasa taxe de 781 lei, iar dumneavostră veţi rămâne efectiv în mână cu 1.162 lei. Adică fix cu 97 lei mai mult decât azi. Atât şi nimic mai mult.

Ce va face patronul dvs dacă propunerea asta va fi pusă în practică? Habar n-am. Şi, cred că la acest moment nici el, deşi mai sunt fix două luni până la momentul „Z”. Da, e aiurea să nu ştie ce-l aşteaptă peste 60 de zile, care ar putea fi efortul lui bugetar, dar...

Dar ştiţi ce e cel mai trist în toată această poveste, pe lângă temerile angajaţilor şi lipsa de predictibilitate cu care se confruntă patronii? Faptul că toate aceste discuţii se poartă pentru „fantastica” sumă de 1.100 lei. Adică vreo 250 euro. Atât este salariul minim net la noi, în comparaţie cu celelalte ţări UE (mai puţin Bulgaria) care toate au peste 500, chiar 1.000 euro.

Păi, cum să nu-şi permită Liviu Dragnea să dea lecţii de moralitate şi să atenţioneze oficialii UE să fie mai rezervaţi când fac prognoze legate de economia României! Că doar la noi economia duduie, iar de la 1 ianuarie 2018, iată, creştem şi salariile, micşorăm impozitele! Trai neneacă, ce prosperitate! Exact cum s-a promis în programul de guvernare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro