Mergi la conţinutul principal

I-a furat autoturismul “Audi” tatălui său, ca să facă o plimbare

miercuri seară, un minor de 15 ani a luat vehiculul din parcare, fără ca tatăl să aibă habar, şi s-a urcat la volan • şoferul a fost oprit de poliţişti, pe raza municipiului

 

Minor depistat de poliţişti la volanul unui unui autoturism marca “Audi”. În seara de 8 august, la ora 22.00, poliţiştii l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 15 ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul tatălui său, pe raza municipiului, fără a deţine permis de conducere. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta ar fi luat vehiculul din parcare fără ca tatăl să aibă cunoştinţă despre acest lucru. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro