Mergi la conţinutul principal

I-au prins cu ceapa-n sac

Astfel, pe timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furturilor, Traian N. (38 de ani) şi Ionel S. (39 de ani), ambii din municipiu, au fost găsiţi în câmp cu sacii plini, mai precis 76 kg de ceapă şi 33 kg de vinete. "Prejudiciul, estimat la valoarea de 100 lei, a fost recuperat integral. Celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro