Mergi la conţinutul principal

IŞJ reaminteşte că politica nu are ce căuta în şcoală

Adresa Inspectoratului precizează că: "În temeiul Legii învăţământului, art 11, alin (1) şi (2) şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului preuniversitar, în unităţile şi în spaţiile de învăţământ se interzic organizarea şi desfăşurarea activităţilor de propagandă politică". De asemenea, se mai scrie în document, sunt interzise distribuirea materialelor de propagandă politică în rândul elevilor şi cadrelor didactice, aplicarea afişelor electorale, găzduirea întâlnirilor cu alegătorii, convocarea părinţilor elevilor la manifestări electorale, prin intermediul acestora, dezbateri între cadrele didactice şi elevi privind oportunitatea acordării votului anumitor candidaţi, distribuirea unor stimulente de către candidaţi sau reprezentanţi ai unor partide, aplicarea unor instrumente de investigare a opiniei publice, cum ar fi chestionare şi interviuri, participarea elevilor la manifestări politice în timpul programului şcolar.
În finalul adresei li se comunică tuturor că persoanele care vor fi prinse că întreprind acţiuni de propagandă electorală vor suporta rigorile legii. Astfel, la art. 179 alin (1) din lege se precizează că încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea materială, disciplinară, contravenţională sau penală, iar constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii se fac de către autorităţile desemnate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul de Interne, printr-o metodologie comună.
Reamintim că în ediţia noastră de vineri, în pagina "Obiectiv Junior" realizată de liceeni brăileni, se semnala faptul că într-una din instituţiile de învăţământ din Brăila, sub pretextul organizării unor pregătiri pentru examenul de bacalaureat, organizaţia de tineret a unui partid strângea semnături de la elevii de clasa a XII-a pentru sprijinirea candidatului formaţiunii la alegerile prezidenţiale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro