Mergi la conţinutul principal

Hramul bisericii "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil"

Impreuna cu fratii lor din Rasarit, credinciosii ortodocsi ai Brailei ii praznuiesc astazi pe "Voievozii ostilor ceresti" - Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil -, slujitorii Lui Dumnezeu, aparatorii credintei si ocrotitorii ctitoriei din Centrul Vechi. Hramul celei mai cunoscute biserici din oras, ridicata chiar de turci in timpul vremelnicei lor stapiniri, stringe laolalta sute de credinciosi, fiind unul din simbolurile Brailei Vechi, alaturi de statuia lui Traian (de la a carei inaugurare s-a implinit deja un secol) si de fostul Teatru "Rally", actual "Maria Filotti". Monument istoric, continuitoare a Mitropoliei Proilaviei, biserica "Sfintii Arhangheli" a fost la un pas de a fi demolata pe timpul stapinirii comuniste. Este si hramul parohiei vechi de la Tichilesti, lacas sfint ridicat intre anii 1853 - 1856, cu binecuvintarea Episcopului Filotei al Buzaului.
Biserica "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" a fost construita la sfirsitul secolului XVII - inceputul secolului XVIII, pe vremea domnitorului Constantin Brancoveanu, in vecinatatea redutelor turcesti ce aparau citadela. Trebuie spus ca, desi s-au aflat sub administratie otomana aproape trei secole (1540 - 1828), crestinii din Braila s-au inchinat liberi Domnului. Aici a fiintat vechea Mitropolie a Proilaviei. Se spune ca la 1828, in vechiul Ibrail existau trei biserici crestine, cu carti de slujba tiparite in greceste la Venetia. Dupa plecarea administratiei otomane, marele duce Mihail Romanov, conducatorul ostilor rusesti biruitoare, a darimat citadela (fortul) si a transformat geamia din actuala Piata Traian (fosta "Sfintii Arhangheli", fosta "Dumitru Ionescu") in biserica crestina. Trei mii de salahori, spun documentele, au muncit timp de trei ani ca sa faca una cu pamintul vechea fortareata.
In anul 1831, fosta casa de rugaciune turceasca a devenit biserica cu hramul "Sfintul Arhanghel Mihail", dupa numele printului Mihail Romanov. Ducele a impodobit sfintul lacas cu icoane si carti de cult si a donat, in 1834, icoana Sfintului Mihail imbracata in aur si argint (realizata in Rusia), ce poate fi admirata si astazi in dreapta catapetesmei. Biserica a avut nevoie de nenumarate lucrari de consolidare, intrucit a fost ridicata de catre turci din caramida nearsa si pe sol instabil, fiind afectata de cutremure si umiditate. In anul 1883, a ars clopotnita din lemn, fiind distruse si cele trei clopote de bronz turnate la Sankt Petersburg, in anul 1832. Actuala clopotnita, precum si clopotele, au fost realizate pe cheltuiala sotilor Nedelcu si Ana Chercea, marii filantropi braileni, in anul 1922. Alte lucrari de consolidare s-au realizat in perioada 1935 si 1966.
In anii prigoanei comuniste, Dumnezeu a scapat biserica "Sfintul Mihail" de la demolare. Incercarile autoritatilor atee (din anii '50) au esuat datorita preotului paroh Alexandru Mateescu, devotat slujitor al altarului, trecut la Domnul in urma cu citiva ani. Ctitoria a fost restaurata intre anii 1995 - 2000, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor. Cu acest prilej, in zona au fost efectuate ample investigatii arheologice, coordonate de prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei. Cunoscutul istoric a reusit sa descopere, printre altele, o necropola crestina din veacul XV cu aproape 50 de morminte de inhumatie, dovedind astfel ca biserica este ridicata pe un adevarat loc sfint, vechi de aproape sase secole.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro