Mergi la conţinutul principal

Hotelul "Tineret" va fi scos la licitaţie

Corpurile F,G şi etajul superior al corpului D din Casa Tineretului, reprezentând hotelul şi restaurantul "Tineret", urmează a fi concesionate prin licitaţie publică. Proiectul de hotărâre privind concesionarea acestor corpuri ale imobilului din Calea Călăraşilor nr. 52 a fost aprobat ieri, în unanimitate, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Brăila.
"Având în vedere faptul că prin amplasarea sa, acest imobil a fost destinat desfăşurării activităţilor de turism (agenţie de turism, hotel şi restaurant), repunerea sa în circuitul turistic se impune ca o necesitate, în contextul dezvoltării economice a judeţului Brăila", se arată în expunerea de motive ataşată proiectului.
Motivul pentru care CJ Brăila a ales externalizarea acestui obiectiv este următorul: "Acest hotel stă închis de luni bune pentru că legea nu permite ca CJ să investească bani în el şi în genul acesta de activitate. Nu că nu aveam noi bani, dar legea nu ne permite. De aceea am decis să îl externalizăm. Dacă dvs. nu vreţi şi vreţi să îl mai lăsăm aşa 7 - 8 ani, să stea degeaba, nu-i o problemă. Dar eu zic că e mai bine să facem ceva cu el. Va fi o licitaţie publică, pe bani mulţi, că e vorba de o suprafaţă mare şi nu va putea un ageamiu să vină să facă treabă acolo. Putem să le punem în contract ca atunci când avem noi diverse evenimente să le ţinem acolo, cu prioritate, avem acest drept. Eu sper să vină lume la licitaţie, pentru că e un obiectiv important, în buricul târgului, e o afacere bună", a explicat preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu.

Renovare şi amenajare de 970.000 euro

Potrivit şefului Serviciului de Administrare Patrimoniu Public şi Privat din cadrul CJ Brăila, Maria Magdalena Economu, pentru renovarea, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor ce vor fi concesionate se estimează o investiţie totală de 970.000 euro. Economu consideră că cea mai potrivită modalitate de valorificare a imobilului este concesionarea. "Până în 2008 el a fost administrat de către BTT, de stat. A existat un litigiu care a fost câştigat de CJ, care l-a preluat în administrare. Pe baza unui studiu de orportunitate derulat de o societate specializată în domeniul hotelier, s-a constatat posibilitatea concesionării acestui imobil în vederea desfăşurării acestor activităţi. Pe baza raportului de evaluare efectuat s-a ajuns la preţul minim cu care poate fi concesionat. Am studiat posibilitatea să facem noi aceste investiţii, dar CJ nu poate, din punct de vedere al legalităţii, să aloce fonduri în această activitate. Cea mai bună modalitate e de concesionare, iar viitorul concesionar să efectueze toate lucrările în vederea amenajării, modernizării, astfel încât să ajungă la un minim de 2 stele. Dacă se ajunge la concluzia că poate fi dotat mai mult sau să ajungă la 3 stele, ulterior vor fi făcute nişte analize de către concesionar, în colaborare cu concedentul. Noi am estimat că, la minim, amenajarea ar costa vreo 970.000 de euro, care s-ar acoperi în 20 de ani", a explicat Maria Magdalena Economu.
CJ Brăila a stabilit durata concesiunii hotelului şi restaurantului "Tineret" la 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii, suprafaţa desfăşurată ce urmează a fi concesionată însumând 2.649,65 mp. Din documentaţia de atribuire aflăm că nivelul minim al redevenţei anuale, de la care se va porni licitaţia, este de 38.155 euro.
Clasificat la categoria două stele, hotelul "Tineret" are o capacitate de cazare de 36 de camere, respectiv 72 de locuri, în camere cu două paturi, cu grupuri sanitare proprii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro